O fată, în vârstă de 11 ani, din comuna Butea, aflată în apropiere de Pașcani, s-a stins din viață după ce a ieșit de la ora de sport. Tragedia s-a produs marți, 14 decembrie, în jurul orei 13.
Copila plecase din sala de antrenament, care este la 500 de metri de școală, și se îndrepta căte școală pentru a-și lua ghiozdanul să plece acasă. Fata s-a prăbușit din senin, chiar în fața colegilor. La locul respectiv au ajuns câteva echopaje de la SMURD Târgu Frumos și Serviciul de Ambulanță Pașcani. Din păcate, medicii nu i-au mai putut salva viața.
Eleva nu era bolnavă, nu suferea de vreo malformație și avea o greutate normală.
„La data de 14 decembrie, am fost sesizați despre faptul că o minoră din comuna Butea a leșinat. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde a fost identificată minora, ulterior fiind constatat decesul acesteia. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt', se arată într-un comunicat IPJ Iași, potrivit observatornews.ro.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Iași au transmis un mesaj după decesul fetiței:
„Astăzi, la finalul programului școlar, unui copil, elev al Școlii Gimnaziale Butea, i s-a făcut rău, în vecinătatea unității de învățământ. Profesorii și conducerea școlii au sunat la 112 . În jurul orei 15.00, echipajul ambulanței care s-a deplasat la Butea a constatat decesul elevei.În acest moment, instituțiile abilitate analizează împrejurările în care s-a produs acest eveniment tragic. Inspectoratul Școlar Județean Iași transmite condoleanțe familiei pentru pierderea suferită”.
Oamenii legii au deschis un dosar penal, iar după autopsie va fi stabilită cauza morții.
Foto – 123rf.com