Nu vrea să poarte ochelarii – cum îl convingi?

Copiii nu au cum să își dea seama singuri că nu văd bine, și chiar dacă nu văd prea bine, pe ei oricum nu îi deranjează acest lucru, au treburi mai importante – să se joace, de exemplu. Iar ochelarii chiar îi incomodează la joacă, transpiră și alunecă, îi mai apasă și pe nas și trebuie să aibă și grija lor.

La un sondaj rapid, dacă întrebăm copiii, mulți spun că a purta ochelari e cool, sau oricum nu e prea rău, dar dacă întrebăm copiii care chiar sunt nevoiți să îi poarte, nu mai e așa de cool și nu le mai e nici așa de indiferent – pe mulți îi deranjează purtatul ochelarilor și se simt chiar jenați de felul în care arată, deși li se repetă că le stă foarte bine.

În afară de asta, ochelarii reprezintă și o mare responsabilitate pentru copil, mai ales atunci când trebuie să îi folosească numai la citit sau scris, sau când trebuie să poarte ocluzor, ori pentru că, din cauza ochelarilor, are probleme cu părinții pentru că îi mai uită pe undeva sau îi sparge.

Ca să faci un copil mic să fie conștient și să își poarte ochelarii, trebuie să depui efort constant și voluntar și să te ții de acest lucru ca de un plan special.

copil ochelari

  • În cazul în care refuzul ochelarilor vine din jenă, poate că ar fi folositor să alegi ramele cu cel mic de față, cerându-i părerea, și să vă orientați împreună cu specialiștii de la magazin, în funcție de preferințele copilului, spre cele mai potrivite modele.
  • Fă cumva să transmiți copilului ideea că e mai important să repari și protejezi ochii și că problema care se naște din a nu purta ochelarii este mai mare decât micul disconfort de a nu arăta bine acum.
  • Pemite copilului să stea chiar el de vorbă cu medicul oftalmolog, care să îi explice cât mai simplu, pe înțelesul lui, motivul și necesitatea purtării ochelarilor, astfel încât acest lucru să se transforme într-o obligație, o prescripție de la o autoritate, nu ca ceva de negociat cu mama și cu tata, la mica înțelegere.
  • Construiește (fără să pară fals) o imagine pozitivă despre cei care poartă ochelari, arătându-i la TV sau pe stradă adulți sau copii care poartă ochelari, ca să vadă că e un lucru obișnuit să ai ochelari, nu o excepție.
  • La grădi, vorbește cu educatoarea să fie atentă ca cel mic să își poarte ochelarii sau ocluzorul și să nu permită să fie luat în râs de ceilalți copii, sau să îl protejeze mai mult la joacă.

Încercă să faci copilul să înțeleagă că purtatul ochelarilor nu este o opțiune de modă sau o preferință, ci o necesitate. Nu îi poartă ca să semene cu Harry Potter, ci ca să corecteze problemele ochilor, să vadă mai bine, iar dacă îi stau și bine, e perfect.

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Pas cu pas
Buton