După vârsta de un an, copilul începe să-și exprime din ce în ce mai mult preferințele și aversiunile pentru anumite feluri de mâncare. Ce faci când nu vrea să mănânce?
Puține lucruri sunt mai frustrante pentru părinți decât situația în care cel mic nu vrea să mănânce. Nu ai prea multe soluții pentru această problemă, căci nu vei reuși să rezolvi nimic forțând un copil mic să mănânce. Când cel mic nu vrea să mănânce un anumit aliment, nu înseamnă că este mofturos. Această etichetă se poate pune abia atunci când el nu vrea să mănânce mai nimic din ce îi pregătiți, în condițiile în care nu are alte probleme de sănătate. Lista alimentelor pe care le refuză un copil mofturos devine din ce în ce mai mare, până când se ajunge la situația în care cel mic acceptă un singur aliment – de obicei, nu foarte sănătos.
În cazul în care copilul începe brusc să refuze un aliment, nu este cazul să reacționezi exagerat. Strânge masa, fără să menționezi alimentul refuzat. Oferă-l din nou câteva zile mai târziu (fără a comenta nimic despre respingerea lui data trecută). Este posibil ca cel mic să îl accepte acum. Uneori, nu alimentul în sine este cel respins și felul de mâncare în compoziția căruia intră. Oferă același aliment, altfel preparat.
Cei mai mulți părinți îi dau copilului care nu vrea să mănânce mai multe alegeri, doar-doar o gusta ceva. O abordare greșită! Știind că are opțiuni, copilul nu va face decât să refuze și mai multe alimente, pe de o parte dintr-o încăpățânare specifică vârstei și pentru că vede că acesta este un teritoriu unde poate câștiga bătălii, pe de altă parte, pentru că cei mici nu au capacitatea de decizie a unui adult, iar prea multe opțiuni îi bulversează. Gândește-te, de altfel, cum faci și tu când te duci la un restaurant: atunci când vezi atât de multe opțiuni în meniu, poate fi destul de greu să alegi. Prea multe rețete îți fac cu ochiul. Așadar, cum să poată alege cu ușurință un copil?
Dacă nu vrea să mănânce, nu-l ține cu forța la masă, până când papă tot din farfurie. Cea mai bună abordare este să fii fermă și să lași copilul să știe că nu va primi altceva. Dacă nu vrea să mănânce, chiar după ce i-ai explicat că asta este tot ce primește, lasă-l să plece de la masă și nu-i da nimic de mâncare până la masa următoare: nu va păți nimic dacă sare peste o masă-două, dar va învăța să nu mai ducă lupte pentru putere la masă!
foto Shutterstock