Nu și-a pierdut speranța și a luptat pentru copilul ei în ciuda diagnosticului primit

Irina, mămica Sofiei, ne povestește cum, în urma unui diagnstic greu de suportat pentru orice graviduță, a găsit puterea de a merge mai departe și cum a luptat pentru fetița ei. Ea speră ca povestea ei să le fie de ajutor altor viitori părinți aflați în situații asemănătoare. 

„Povestea noastră începe la 6 luni după nuntă, când am aflat că sunt însărcinată. Puțin cam devreme pentru ca încă nu apucasem să ne bucuram prea mult de traiul în doi. Am fost atât de surprinsă de rezultatul pozitiv încât soțul și nașa au primit fiecare testul lor de sarcina ca să fie totul sigur.

Verdictul doctorului – avort

La 6 săptămâni de sarcină am mers la prima ecografie unde am avut parte de primul șoc, bebe nu era suficient de dezvoltat ca sa aibă semnale cardiace. Doctorul a fost foarte direct, fie semnalele cardiace vor apărea mai târziu, fie fătul este deja mort.

Au urmat 2 săptămâni de coșmar în care nu știam ce se întâmplă cu bebe. În aceste 2 săptămâni am dat și analizele de sânge pentru complexul Torch.

La 8 săptămâni de sarcină am aflat că bebe are semnale cardiace și este bine dezvoltat conform vârstei gestaționale. Din păcate am apucat să ne bucuram doar 3 zile, pentru că am primit rezultatul analizelor – Citomegalovirus IGg si IGm pozitive cu valori mari (IGg pozitiv – inseamna ca exista anticorpi pentru virus, IGm pozitiv – inseamna ca virusul este prezent in corpul mamei). Verdictul doctorului – avort cu recomandarea că sunt tânară și pot rămâne din nou gravidă.

La acel moment nu știam nimic despre acest virus și din păcate am aflat prea puține de la acest doctor. Aici a început greul pentru că am început o cursă contra cronometru, respectiv trebuia să aflăm totul despre virus, inclusiv efectele care le putea avea asupra copilulului sau mamei, nu aveam un doctor care să urmărească sarcina și trebuia să decidem dacă întrerupem sau nu sarcina până când împlineam 4 luni de sarcină.

Am repetat analizele la secția de boli infecțioase și am fost făcut testul de aviditate la Institutul Cantacuzino. Rezultatul testului de aviditate nu ne-a ajutat deloc în decizia noastră, pentru că nu s-a putut depista dacă infecția apăruse sau nu în timpul sarcinii. În final, recomandarea doctorilor de boli infecțioase a fost aceeași – avort pentru că sunt tânără.

'Am citit toate studiile găsite pe Internet'

În acea perioadă am citit împreună cu soțul meu toate studiile și prognozele găsite pe internet, am scris la clinici din strainătate pe care le-am identificat că ar fi avut cazuri similare. Tot ceea ce reușeam să extragem din ele erau multitudinea de complicații și /sau malformații care puteau apărea la copil în cazul în care infecția era transmisă către el.

Aici se termină partea plină de descurajări a poveștii noastre și încep să apară oamenii care ne-au încurajat și ne-au ajutat să mergem mai departe.

În primul rând am avut șansa să găsim pe un forum pentru gravide un cuplu care avusese o experiență similară cu primul noastru doctor ginecolog, primind recomandarea sumbră de a avorta datorită infecției cu un virus periculos (în cazul lor era vorba despre toxoplasmă).

Acest cuplu minunat care a luptat cu un virus și a învins având un bebe sănătos, ne-a încurajat și învățat foarte multe, de asemenea ne-au recomandat să mergem în Austria la o clinică privată, cu experiență în analiza virușilor din complexul Torch. Ceea ce este cu adevărat extraordinar este faptul că deși nu ne cunoșteam, pe parcursul sarcinii au fost sprijinul nostru moral și de fiecare dată când eram în punctul de a ceda ne-au ajutat să găsim speranța.

Am avut sansa și posibilitatea de a pleca la Viena la 11 săptămâni de sarcină, unde mi-am refăcut analizele (IGg, IGm și test de aviditate) și o analiză de sânge PCR (care detectează cantitatea de virus din sânge). Rezultatul a fost în continuare pozitiv, iar analiza PCR a indicat un nivel al virusului în sânge nedetectabil.

Recomandarea doctorilor de la Viena după rezultatele analizelor de sânge și ecografii care aratau o dezvoltare perfect normală a lui bebe, a fost că nu se pune problema unei întreruperi de sarcină pentru ca ei considerau că bebe era sănatos, iar pentru a exista și o confirmare medicală mi-au indicat să fac la 16 săptămâni de sarcină amniocenteza.

Amniocenteză la 16 săptămâni

Decizia finală a mea și a soțului, după ce am cântărit mult toate informațiile primite până la acel moment, a fost de a merge mai departe și de a reveni la Viena să fac amniocenteza. La 16 săptămâni de sarcină am mers cu emoție la Viena, unde am făcut amniocenteza care a relevat că virusul nu a ajuns la bebe.

Înainte de a pleca la Viena ni s-a întamplat un alt lucru minunat. Am întâlnit un doctor extraordinar, dr. Ciprian Pop-Began de la Spitalul Elias, care a crezut în cazul nostru și chiar dacă nu mai întâlnise un caz similar, ne-a adus informații și recomandări medicale suplimentare referitoare la infecția cu citomegalovirus. De altfel este doctorul cu care am născut-o pe Sofia care acum are 5 ani și este un copil sănătos, frumos și deștept și pe surioara ei Alexandra (2 ani), și poate în viitor dacă va fi să vină și pe frățiorul lor.

După primirea rezultatului la amniocenteză am decis că a sosit momentul să ne bucurăm de sarcină și să mergem înainte cu credință în Dumnezeu și speranță că totul va fi bine. Așa a și fost, Sofia s-a născut normal, nu am putut recolta celulele stem , iar după naștere pitica a efectuat o serie de analize și investigații pentru a fi siguri că nu există vreo malformație.

Aceasta este povestea noastră și ceea ce am învățat noi din ea, este că nu trebuie să îți pierzi speranța ci trebuie să lupți pentru copilul tău și să cauți toate variantele posibile înainte a renunța la luptă.”

Foto: arhiva personală.
Interviu realizat de Simona David