Nascuti sa exploreze

Edmund Burke spunea ca „Prima si cea mai simpla emotie pe care o descoperim in mintea umana este curiozitatea”.

Copiii sunt fiinte curioase. Gandeste-te la un bebelus, care sta in bratele mamei si nici macar nu poate merge de-a busilea. Intinde manutele catre cerceii mamei, sau dupa ochelari incercand sa ii traga de pe nas, apoi o trage de nas sau ii baga degetele in ochi sau in gura.

Gandeste-te la bebelusii care au invatat sa mearga de-a busilea, care reusesc sa gaseasca pana si cel mai mic fir de praf pe covorul pe care tocmai l-ai aspirat, care se pun pe ros pantofi, jucarii si da, pana si cabluri electrice daca le ies in cale. Apoi desfac toata hartia igienica de pe sul, se joaca cu peria de curatat wc-ul si scot din dulapuri, toate lucrurile care stau frumos asezate pe rafturi.

Ei nu au notiunea de „al meu” sau „al tau”, tot ce este in raza lor vizuala trebuie explorat: geanta prietenei tale care tocmai a venit in vizita, farfuria din care mananca tati, pungile cu cumparaturi, si asa mai departe.

Acum gandeste-te la copiii mici, care pun mana pe absolut tot ce le iese in cale, care vor sa ia tot ce se poate de pe rafturile din magazine, vor sa puna mana pe bibelourile lucioase ale bunicilor tai, sau pun o sumedenie de intrebari precum: „Ce este aia?”, „Cine este acela?”, „Ce se aude?”, „A ce miroase?” si deja faimoasele intrebari „De ce?” si „Mai avem mult?”.

Copiii mici alaturi de bebelusi, sunt interesati in mod natural de tot ceea ce ii inconjoara si fara aceasta curiozitate extraordinara, fara aceasta nevoie innascuta de explorare si intelegere pe care mediul inconjurator o furnizeaza, copiii nu ar reusi sa se dezvolte si sa invete, abilitatea lor de a face conexiuni ar fi pusa in pericol si astfel va fi pusa in pericol si dezvoltarea lor armonioasa.

Ca parinte, este foarte important sa recunosti rolul pe care il are curiozitatea in formarea copilului tau si este bine sa respecti aceasta caracteristica innascuta reactionand pozitiv atunci cand copilul tau cauta sa exploreze, deci sa invete.

Nu ar trebui sa il certi sau sa il pedepsesti atunci cand pune mana pe tot ce ii iese in cale sau cand scoate toate servetele din cutie si le arunca in aer, nu ar trebui sa il pedepsesti atunci cand face ceea ce este „programat” sa faca, adica sa exploreze tot ce il inconjoara. Interdinctiile constate, acel „NU” pe care il aude mereu il face sa devina confuz.

Atunci cand vezi ca este interesat de ceva, este mult mai bine sa i te alaturi si sa explorati impreuna, decat sa ii interzici sa faca asta. Transforma totul in joaca, poveste-i despre obiectul respectiv, studiati-l impreuna, vedeti la ce foloseste si cum trebuie manevrat. Nu-i asa ca este mult mai frumos si mai placut decat sa spui, adesea pe un ton rastit: „Nu, nu e voie sa pui manuta!”.

Daca copilul tau se duce sa puna mereu mana pe ceva ce i-ai interzis, inseamna ca nu i-a fost satisfacuta curiozitatea, nu inseamna ca este sfidator, asa cum presupun majoritatea parintilor. Cu cat i se va permite mai mult aceesul la lucrurile care il intereseaza, sub supravegherea ta, cu atat isi va satisface mai repede curiozitatea privind acel obiect si astfel va renunta sa il mai exploreze.

Cand ii spui copilului tau, in mod constat sa nu mai puna mana pe anumite lucruri, este ca si cum i-ai spune unui om flamand sa nu guste nimic din masa bogata care se afla in fata sa.

Asa ca tot ce ai de facut tu, ca parinte, este sa iti lasi copilul liber sa exploreze, sa se bucure de tot ceea ce descopera si sa te asiguri ca o face in deplina siguranta.

Sursa: naturalchild.org
Text: Simona David