Motive feminine de înşelat partenerul

Întrucât bărbatului îi revine „stigmatul de a fi un infidel şi a tot fost catalogat drept mult mai capabil să îşi înşele partenera, aruncăm o privire şi în direcţia ei. Oare femeile nu înşală? Bărbatul poate fi puţin mai instinctiv şi… o formă atrăgătoare îi poate fi suficientă pentru o escapadă, pe când, pentru o femeie, forma cere un conţinut atrăgător, o emoţie, un sentiment, o forţă mult mai mare. Deopotrivă, femeile pot înşela – şi o fac! Subiectul nu mai este unul demn de stigmatizare…

Indiferent de sex, într-un cuplu ne căutăm satisfacerea unor dorinţe, completarea, întregirea. Nu suntem incompleţi când suntem singuri, dar alegem parteneri care vin cu ceva în plus. Vrem ca iubitul sau iubita să ne aprecieze, să ne iubească şi să ne simţim mereu atrăgători.

Relaţiile aşezate, cele peste care timpul trece, sedimentează anumite trăsături care, în multe cazuri, ajută un cuplu să funcţioneze, dar pierd uneori, irecuperabil, altele. Pasiunea se diminuează, exaltarea dispare, nevoia şi dorinţa de a-i reconfirma celuilalt valoarea se pierd pe drum, în defavoarea lui „ştie deja. Rutina şi compromisurile, atât de dorite la începutul unei relaţii şi foarte uşor de acceptat pe fondul îndrăgostirii, sunt inamicii dorinţei într-un cuplu.

Odată ce pasiunea dispare, rolul femeii se schimbă: din cel de amantă/iubită în cel de prietenă, confidentă sau, eventual, cel de mamă a copilului. Poate că o perioadă noile roluri îi vor părea solicitante şi acaparatoare, dar involuntar se va produce o revenire la esenţă, la nevoia de a fi iubită, atrăgătoare, dorită.

În cuplurile în care apar şi copii, identificarea celor doi parteneri ca iubiţi foarte des e estompată de rolul de părinţi. Acest lucru este resimţit de către bărbaţi, dar şi de către femei, care, deşi mai preocupate şi responsabilizate de noul rol, au la fel de multă nevoie de a se regăsi pe ele însele.

„Problemele noastre au apărut la trei ani după căsnicie, când deja totul era «standardizat»: ieşirile, conversaţiile, sexul. Nu mai aveam aceeaşi pornire unul către celălalt şi devenisem o rutină pentru soţul meu. Atunci am avut o relaţie extraconjugală cu un tip pe care îl cunoscusem întâmplător într-o delegaţie. A durat trei luni, timp în care mi-a revenit încrederea în mine şi m-am simţit dorită, ceea ce îmi lipsea. Am întrerupt relaţia pentru că mi-am dat seama că tot pe soţul meu îl iubesc.

Ce am descoperit nou la acest alt partener a fost libertatea de a discuta despre ce ne place şi ce nu în materie de sex, ce am vrea să încercăm şi cum să fac o partidă mai interesantă. Lucrurile astea, până la urmă, au ajuns să mă ajute să aduc ceva nou şi incitant în cuplul cu soţul meu. Nu i-aş spune niciodată că i-am fost infidelă, dar relaţia aceea, cumva, ne-a apropiat mai mult, întrucât pentru mine a fost o schimbare în bine, se confesează A., 28 de ani.

Gabriel Dinu, psihoterapeut, este de părere că „pentru femei, de cele mai multe ori, actul infidelităţii necesită şi o implicare emoţională. Dacă femeia dezvoltă sentimente faţă de un bărbat dinafara relaţiei, oricât de mici ar fi acestea, apare riscul infidelităţii. Sigur, pot fi şi alte cauze, cum ar fi rutina de acasă, insuficienta comunicare cu partenerul (în mod special, în ceea ce priveşte sexul), curiozitatea, frecvenţa redusă a relaţiilor sexuale etc. Cu toate acestea, unele femei nu au nevoie de implicare emoţională ca să ajungă să înşele, iar un exemplu elocvent şi dus la extrem este reprezentat de femeile care se prostituează, având în acelaşi timp şi un partener stabil.

Femeile înşală mai greu?

Chiar şi în prezent, societatea condamnă mult mai uşor o femeie care îşi înşală partenerul. Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care femeile sunt mai reţinute sau poate, pur şi simplu, acesta rămâne un subiect tabu, nediscutat şi mai ales nedezvăluit. În timp ce bărbatul are fantezii cu femei care arată ca Marilyn Monroe, sunt un soi de Matta Hari la pat şi, în rest, sunt Ioana dArc în orice altă situaţie, femeia nu diferă mult în privinţa dorinţelor ei. Uneori, chiar acest soi de aşteptări modelează comportamentul unei femei.

Dincolo de aceste aspecte, femeia poate înşela pentru experienţă, curiozitate şi din îndrăgostire. „Sunt cu soţul meu de când aveam 17 ani. M-am căsătorit cu el la 21 şi deja avem 15 ani de când suntem un cuplu. Nu l-am înşelat doar o singură dată, am avut mai multe astfel de experienţe. Pur şi simplu, am perioade în care mă simt mai atrăgătoare, vreau admiraţie, caut dorinţă şi îmi găsesc parteneri ocazionali.

O singură dată m-am şi îndrăgostit, dar nu a durat foarte mult relaţia, şi partenerul meu fiind căsătorit. Soţul meu bănuieşte, uneori m-am şi confesat, dar relaţia dintre noi este mai puternică de atât. Cred că mă acceptă aşa cum sunt şi sunt convinsă că mă iubeşte, cum, de altfel, şi eu îl iubesc. Ce am cu el, ştiu că nu pot avea cu nimeni altcineva. Iar aceste escapade ţin pur şi simplu de nevoia mea. Am o viaţă sexuală activă cu soţul meu, nu este o lipsă de pasiune şi nici de comunicare, se confeseaza M., 32 de ani.

Uneori, astfel de escapade pot evolua în relaţii dacă cei doi parteneri se îndrăgostesc. Într-un cuplu căsătorit, când lucrurile nu merg, de regulă soţia este cea mai capabilă să spună „stop şi să vrea să îşi refacă viaţa – fie singură, fie cu un alt partener. De aceea, dacă acest alt partener chiar apare, şansele ca ea să decidă să renunţe la cuplul existent sunt foarte mari.

Gabriel Dinu confirmă faptul că „atunci când o relaţie de infidelitate durează mai mult în timp, ea poate evolua ca o relaţie normală, astfel încât sentimentele pot să apară sau să se dezvolte intens. În astfel de situaţii, apare riscul despărţirilor de partenerii oficiali, deoarece îndrăgostirea din acest nou cuplu, care este deosebită de iubire, poate să le afecteze discernământul celor îndrăgostiţi. Nu degeaba se spune că «dragostea e oarbă».

Totuşi, în general, femeile înşală mai greu şi mai rar decât bărbaţii, deoarece infidelitatea acestora este mult mai condamnată de către societate decât în cazul bărbaţilor. Ele ajung foarte rar să înşele dacă se simt iubite, dacă primesc iubirea de la partener aşa cum îşi doresc, aşa cum este potrivit pentru fiecare dintre ele. Dacă bărbatul identifică aceste «limbaje» prin care partenera lui îşi doreşte să primească iubirea şi, sigur, i-o şi oferă aşa, atunci riscurile infidelităţii scad semnificativ.

Nu e atât de greu să fii infidel

Făcând analiza la rece, cerebral, a problemei infidelităţii, am putea spune că mai dificilă este fidelitatea. Atunci când ne căutăm un partener, explorăm mai multe variante, timp în care cunoaştem persoane noi, ieşim la întâlniri, avem parte de partide de sex, fără ca vreuna dintre încercări să se stabilizeze.

Atunci când identificăm un potenţial partener şi sentimentul este reciproc, ne dedicăm complet acestuia, renunţând la alternative. Pe de-o parte, începem căutarea confortului, a beneficiilor unui cuplu, a siguranţei, dar aceste lucruri pot sau nu să apară. Or, dacă nevoile noastre nu mai sunt întrunite, iar dorinţele nu îşi găsesc implinirea, fidelitatea poate părea un sacrificiu prea mare. Uneori, această infidelitate este dublată de dorinţa de a găsi un partener mai potrivit.

„De ce înşală femeile? Simplu: pentru că pot. Prea multă vreme li s-a spus femeilor că sunt târfe dacă nu sunt fidele. Nu vreau să pozez în feministă, dar cred că, în continuare, femeile au mai puţine drepturi decât bărbaţii şi sunt sancţionate mai dur decât ei pentru aceleaşi păcate. Eu am fost o parteneră fidelă în relaţia mea de patru ani, o relaţie dificilă, deşi eram îndrăgostită de fraierul deprimat şi indiferent cu care îmi împărţeam existenţa… Apoi mi s-a părut inutil, obositor.

Citeşte mai multe aici