Mi-e dor de mine inainte. Inainte ca o umbra grea sa ma apese

Pierderea unui copil sau, in acest caz, pierderea unui copil la nastere, e ceva ce pune un nod in gat oricui are un dram de empatie, chiar daca nu a fost nevoit sa treaca prin asta. Cu toate acestea insa, e genul de experienta pe care nu ai cum sa o intelegi cu adevarat decat daca o traiesti.

Si evident, nu e de dorit sa o traiesti, insa ar fi bine sa intelegi cat mai mult despre o astfel de pierdere, incat sa poti aprecia mai mult ceea ce ai. Iata cum explica o mama pierderea suferita si agonia de dupa, la aniversarea a 12 ani de cand fiul ei s-a nascut mort:

…inainte ca o umbra grea sa ma apese

Imi doresc din nou si din nou sa pot vizita o singura persoana: pe mine, inainte ca fiul meu sa se nasca mort.
Pentru motive care-mi sunt greu de inteles, anul asta, desi este al doisprezecelea de la nasterea si moartea lui, imi e mai greu decat in alti ani.
Vremea e similara cu cea de acum doisprezece ani.

Intrebarea asta a aparut cand mi-am pus fetita la somn. M-a intrebat de cine imi e cel mai dor.
Era o intrebare draguta, venita de nicaieri. Am raspuns cat de adecvat am putut, apoi ea a adormit.

Am stat si m-am uitat la ea cum doarme, cum respira. Mi-e dor de multi oameni.
Mi-e dor de toti oamenii pe care i-am pierdut din pricina mortii fiului meu. Ne-am indepartat unii de altii din numeroase motive, pe care n-am sa stau sa le scotocesc acum.

Dar exista o parte din mine care nu-si doreste decat sa se poata intoarce in trecut sa o prezinte pe acea persoana prietenilor mei de acum.
Mare parte din lucruri nu s-au schimbat. Multe insa, nu mai sunt acolo. Ma ingrijorez mai des, insa si apreciez mai mult.

Imi amintesc ce am facut in ziua de dinaintea pierderii fiului meu. Era o zi friguroasa si mergeam cu baiatul meu, de doi ani pe-atunci, si am decis sa mancam o pizza.
Peste tot erau luminite de Craciun iar fiul meu incerca sa le atinga.
Imi doresc sa le fi putut arata prietenilor mei cum eram inainte, inainte ca o umbra grea sa ma apese.

Nu e senzatia ca imi lipsesc parti din mine. Intr-un fel, dimpotriva.
Am doar senzatia ca as fi plecat in alta tara si m-am mutat in alta parte intr-un mod traumatizant.
Atat de traumatizant incat, acum, cand incerc sa descriu o amintire din acea perioada, de multe ori raman fara cuvinte. Totul se raporteaza la inainte si dupa pierderea fiului meu.

M-am schimbat, imprejurarile s-au schimbat. Iar tragedia a fost pierderea, desigur, nu schimbarea. Insa nici schimbarea nu a venit fara un pret.

Cred ca multi parinti care au trecut prin asta simt la fel, insa o ascund.

Sursa: blogs.babycenter.com

Imagine: Shutterstock