Medicul pediatru Mihai Craiu a explicat în mediul online, pe pagina de facebook pe care o administrează, Spitalul Virtual pentru copii, tot ce părinții ar trebui să știe despre bronșiolită. Medicul a spus să nu confundăm bronșiolita cu bronșita și a povestit câte ceva despre trăsăturile de bază ale acestei afecțiuni.
Bronșiolita este boala care afectează în special Bronșiolele (căile aeriene mici și mijlocii), iar Bronșita este o maladie ce afectează în primul rând Bronșiile (căile aeriene mari, ramuri ale tractului respirator care sunt în vecinătatea căii aeriene principale – traheea).
Ambele boli sunt produse ca urmare a unor infecții virale, deci au în comun prezența febrei, a secrețiilor în căile aeriene, a tusei și a respirației mai mult sau mai puțin dificile.
Bronșiolele au un diametru sub 2 mm deci sunt niște țevi extrem de fine. Se pot „înfunda” cu ușurință, atunci când crește cantitatea de mucus secretată local (și NU cea din nas, care nu se scurge în plămâni, cum cred unii părinți!), când se „umflă” mucoasa care tapetează pe dinăuntru bronșiolele sau când se contractă mușchii bronșici localizați în jurul acestor țevi fine, cu perete subțire și care are puțin cartilaj în structura lui.
Se observă foarte clar diferența între căile aeriene normale (în stânga imaginii) și cele din bronșiolită.
Infundarea parțială cu mucus vâscos și celule epiteliale descuamate (o parte din celulele mucoasei respiratorii, după infectarea cu viruși, VSR să spunem, vor muri și se vor descuama, „căzând” în interiorul lumenului bronșic, așa cum cad frunzele, toamna) apare progresiv dupa 2-3 zile de la debutul virozei.
Citește și: Medicul Tudor Ciuhodaru: „10 comprimate de paracetamol pot fi mortale pentru copii'
Deci copiii foarte mici (frecvența maximă a bolii apare între 3 și 6 luni) în timpul sezonului rece (când circulă multe virusuri respiratorii) pot face boala, chiar dacă nu merg la creșă. Virusurile se transmit prin picături Pflügge sau prin mâini nespălate, ce au fost contaminate cu aceste virusuri.
Mesajul practic – în camera sugarului nu intră un frate/soră mai mare, fără să se spele bine pe mâini sau dacă tușește/strănută frecvent – a explicat medicul pediatru pe Facebook.
Medicul a vorbit apoi și despre tratamentul acestei afecțiuni:
Singurul tratament eficace, în formele medii sau severe, este administrarea de oxigen umezit, pe o durata scurtă, de câteva zile. Nu se modifică durata spitalizării prin administrarea de antibiotice sau de cortizonice, deoarece niciunul din aceste medicamente nu „desfundă” bronșiolele.
Apropos de oxigen, acesta este necesar doar la cazurile spitalizate și ar trebui să fie influențată de reluarea capacitații de a se hrăni a sugarului (supt la sân sau din biberon) și nu de cifrele arătate de pulsoximetru.
Acest studiu american a arătat că oprirea oxigenului, după reluarea suptului, nu a dus la agravarea sugarilor cu bronșiolită, chiar dacă aveau saturații puțin mai mici decât cele normale –
Bronșiolita acută e o boală care durează 7-10 zile și poate fi urmată de încă 1-2 săptămâni de tuse rară. Dar se termină singură, fără a fi tratată cu antibiotice!
Și nu se repetă de multe ori!!
Daca o boală seamănă cu bronșiolita acută, DAR:
1. Apare în mod repetat, după mese sau fără o cauză evidentă (fără febră), la un sugar mic, poate exista o altă cauză – aspirație de conținut alimentar la un copil cu reflux sau fistulă eso-traheala, malformații cardiace, fibroză chistică etc
2. Apare la un copil mare, cu vârstă peste 2 ani, care este alergic sau are rude cu alergii și se repetă frecvent, ar putea fi astm.
TRATAMENTUL CORECT vine doar după ce se pune diagnosticul corect. Și, din fericire, ne apropiem de primăvară și vor scădea bronșiolitele severe. – a explicat Mihai Craiu.
Foto – Facebook