Acum ca a venit vara, e cu atat mai important sa ne gandim la siguranta copiilor cand vine vorba de mersul la piscina sau la mare.
Desi majoritatea parintilor sunt precum vulturii cand vine vorba de siguranta copiilor lor, uneori si 72 de secunde in care atentia iti este distrasa sunt suficiente ca o tragedie sa se intample.
Cu toate ca cel mai sigur mod de a iti lasa copilul sa se distreze in apa pare a fi cu colacul, iata ca si acesta poate fi extrem de periculos, in lipsa supravegherii de catre un adult.
Incidentul despre care vorbim a avut loc in China, la un bazin de inot pentru copii. Adultii au lasat un copil ce nu pare a avea mai mult de 3-4 ani in piscina, cu un colac in jurul taliei, crezand ca e in siguranta.
In scurt timp, baietelul s-a aplecat in fata si propria greutate l-a rasturnat, prinzandu-l cu capul in jos sub colac. Timp de 72 de secunde ce au trecut extrem de greu, in imagini se poate vedea cum initial copilul incearca sa revina in pozitie fireasca, insa pe masura ce secundele trec, lupta lui se diminueaza si corpul lui incepe sa renunte.
Din fericire, un cuplu, cel mai probabil parintii, apare in ultimul moment, la limita si il salveaza. Baietelul a fost dus la spital, iar acum se afla in stare buna, insa cele 72 de secunde raman greu de privit.
Este insa necesar sa alertam si alti parinti pentru a putea preveni o tragedie: doar pentru ca are colac, nu inseamna ca este in siguranta!
Supravegheati copilul chiar daca stie sa inoate, chiar daca poarta un colac, deoarece niciodata nu stii ce se poate intampla.
In clipul de mai jos puteti vedea imaginile surprinse de camerele de luat vederi, insa tineti cont ca va pot afecta emotional.
NR: Comentariile ce se aud peste sunt ale persoanei care a filmat inregistrarea ulterior. Vocea nu apartine unei persoane care sa fi fost in incapere la acel moment, dar care sa fi ramas pasiva.
Sursa articol: en.newsner.com