De fapt, Andra exagereaza atunci cand se culpabilizeaza in raport cu copiii cei mici. Chiar daca nu mai tine minte cum spunea ultimul nascut la locomotiva, de exemplu, a facut pentru el alte sacrificii.
Astfel, daca pentru primul copil nu si-a luat nici o zi de concediu prenatal, pentru ultimul si-a luat tot concediul prenatal, plus concediul de doi ani de ingrijire a copilului, plus concedii medicale si l-a alaptat doi ani si patru luni!
Inainte de a avea copiii, doamna doctor psihiatru considera ca un copil este 50% rezultatul genelor sale, iar 50% – cel al educatiei primite. De cand are patru copii, si-a dat seama ca importanta genelor e covarsitoare, poate chiar de 85%.
Dupa ce s-a straduit mult cu educatia primilor doi nascuti, a observat ca sunt niste limite peste care nu se poate trece si nu are rost sa mai insiste, asa ca i-a lasat pe toti patru in voie, sa descopere singuri ce se poate si ce nu.
Au umblat imbracati sau dezbracati sau partial imbracati, desculti adesea, s-au jucat uneori si cu lucruri gasite pe jos, in parc, iar rezultatul e mai mult decat imbucurator: toti patru sunt mai putin zgomotosi sau dezordonati decat multi copii unici, rasfatati peste poate de catre parinti si bunici.
Iar umblatul descult s-a dovedit o metoda de calire perfecta, fiindca dintre cei patru copii numai fata a lipsit o data de la scoala, cand a cazut cu capul intr-o galeata si s-a ranit. Niciodata Andra sau Bogdan nu si-au batut copiii. Nici macar cainii.
E drept ca pentru patrupede exista un mijloc de coercitie, un fel de pistol cu apa. Dar nu e nevoie sa-l foloseasca: cainii se potolesc numai cand o vad pe Andra cu pistolul in mana! Bogdan este un tata ingaduitor, dar foarte prezent. Intervine ori de cate ori e cazul, fie intre copii, fie intre copii si caini, fie intre caini.
Are un zambet blajin si o privire speciala, de inteligenta dublata de bunatate. Absolvent de Electronica si de Matematica, testat de catre Mensa (organizatie internationala unde sunt admisi ca membri numai cei 2% cu cel mai ridicat IQ), a fost declarat ca facand parte din categoria celor 1% considerati cei mai inteligenti oameni din tara.
Daca parintii sunt extrem de incantati de copiii lor, sentimentele bunicilor sunt mai nuantate. Tatal Andrei, medic ginecolog, i-a facut apologia chiuretajelor, iar mama, persoana care pretuieste valoarea banilor si a lucrurilor pe care le poti cumpara cu ei, regreta ca nu le poate asigura tot confortul iubitilor nepoti.
„Le cumpara dulciuri, le pune intr-un cosulet. Cosuletul se goleste, iar mama se vaita: «N-au copiii dulciuri». «Ce daca n-au dulciuri?», raspund eu. «Dar n-au dulciuri!», insista mama. Insa casa familiei Dobrica nu e plina doar de copii!
Aici este si caminul cainilor Dimitrie, Valentin si Stan (care e fetita!) si al pisicilor Dicu, Schneeflöckchen (Fulg de nea, in germana, pentru pisoiul negru catran!), Butto Bin Laden, Zeptos, Maltos si Curcubina, „care nu e tocmai a noastra, ci a vecinei, dar a ales sa stea la noi.
De ce o intreaga menajerie? „Cred ca, asa cum e greu pentru un copil sa fie singur, e greu si pentru un caine sau un pisic sa fie singur. Mai bine sa fie doi sau trei, e de parere Andra.
Si asta nu e tot: mai sunt si zecile de ghivece cu plante, care trebuie aparate de pisicile pofticioase si rontaitoare. Andra nu precupeteste nici un efort pentru florile ei: le uda cu apa fiarta si racita, ca sa se decanteze depunerile…
Ar mai fi ceva de spus despre casa familiei Dobrica: aici, unde exista o abundenta de copii, caini, pisici si flori, nu exista nici macar un singur televizor. Cine ar mai avea timp si de televizor?! Desi este un medic foarte bun, Andra nu are ambitii deosebite legate de cariera.
N-a interesat-o nici sa-si dea examenul de medic primar. „Dupa ce mi-am dat examenul de medic specialist, mi-am jurat ca n-o sa mai dau nici un examen. Mi s-a parut ridicol sa stau eu, mama a trei copii, ca atatia aveam pe atunci, tremurand pe la usile profesorilor!
Dupa cum se vede, cu Andra ajungi inevitabil sa vorbesti despre copii. De altfel, de aceea a si acceptat sa dea acest interviu: ca sa le spuna femeilor sa nu amane clipa in care vor avea un copil, fiindca dupa 35 de ani fertilitatea scade dramatic! Degeaba au atunci casa si masina, daca nu mai pot face copii…
Text: Irina Dimiu Machiaj: Mirela Vescan; Foto: Octav Nitu.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2