Uneori se intampla ca adultii sa fie in preajma copiilor lor ore, zile sau saptamani, dar sa nu petreaca nici cinci minute de timp de calitate cu copiii lor.
Cheia pentru a avea o buna relatie cu copiii nostri este sa petrecem perioade de timp scurte dar frecvente cu acestia, facand activitati alese de copii sau pe placul acestora.
Sunt frecvente situatiile in care un copil doreste sa ii arate parintelui ce a desenat, jocul pe care l-a finalizat sau sa ii povesteasca o experienta de la gradinita, din parc sau sau de la locul de joaca.
Aceste momente reprezinta de fapt ocaziile perfecte pentru parinti sa ii acorde atentie de calitate copilului, care este pregatit, dornic si nerabdator sa interactioneze.
Este foarte important ca parintii sa fie disponibili in aceste situatii, sa intrerupa ceea ce fac, astfel incat copilul, fie si doar pentru doua minute, sa primeasca intreaga atentie a parintelui sau.
Studiile arata ca perioadele scurte (cateva minute) dar frecvente in care acordam atentie deplina copilului (ne intoarcem catre copil, il privim in ochi, ii zambim, ne coboram la nivelul lui, mai ales daca vorbim despre un prichindel prescolar sau scolar mic) au un foarte mare potential de intarire a relatiei de afectiune cu copilul.
In astfel de situatii copilul invata ca parintele este accesibil, abordabil, afectuos si interesat de copil.
A fi parinte implicat si prezent', nu doar fizic, consuma timp. A asculta cu rabdare povestea inventata de fetita de 5 ani, a afla in detaliu cum s-au stricat jucariile la gradinita, a raspunde la zeci de intrebari care incep cu de ce?', a ajuta scolarul de 11 ani sa rezolve problema de matematica si a consola adolescenta de 15 ani dupa prima ei suferinta in iubire, consuma timp si energie, poate fi obositor, dar prin toate aceste experiente de zi cu zi copilul invata ca este important, protejat si iubit.
Tot studiile pun in evidenta si faptul ca aceste intalniri' scurte, dar dese, sunt mult mai utile decat perioadele lungi (ore, zile), dar rare, in care petrecem timp cu copiii.
Ca adulti aflati intr-o permanenta goana in care incercam sa performam profesional, sa ne asiguram financiar familia, sa avem o viata sociala si de cuplu, ne spunem uneori ca un cadou scump sau o vacanta anuala atent planificata ii vor lasa intacta copilului nostru convingerea ca el este cel mai important din viata nostra si ca in numele bunastarii lui alegem voluntar sa intram in acest vartej.
In realitate insa, copiii nu inteleg justificarile rationale ale lipsei parintilor si nici nu pot fi consolati cu cadouri care sa suplineasca aceasta absenta.
In timp insa, se pot obisnui cu ele si ajungem sa avem in casele noastre adolescenti care doar cer obiecte branduite si se arata dezamagiti sau nemultumiti de perspectiva petrecerii unei dupa-amieze cu mama sau cu tata.
Dar oare nu noi, adultii i-am invatat astfel – cu lipsa noastra si cu cadouri scumpe ca surogat de timp si atentie?
Copilul are nevoie zilnic de timp si de atentie din partea noastra: o jumatate de ora din timpul si atentia noastra nedivizata ii vor arata copilului ca ne pasa.
Daca ii vom spune in permanenta: Mami nu are timp acum, dar iti promit ca ma revansez mai tarziu' sau Asteapta cinci minute pana termin de spalat vasele' sau Tati se joaca cu tine dupa ce se termina stirile' sau Du-te la mama sa te ajute cu puzzle-ul, ea are mai multa rabdare', copilul va invata fie ca nu mai are rost sa solicite atentia parintelui, fie o va solicita in maniera negativa – crize de furie, plans, retragere in sine si stari depresive etc.
Citește tot articolul aici
Foto Shutterstock