Legătura puternică dintre ecrane şi întârzierile de limbaj la copii. Cum îi protejăm pe cei mici?

Mai multe studii au demonstrat recent că folosirea tabletelor, a telefoanelor inteligente, dar şi a televizorului pot conduce la întârzieri de vorbire în rândul copiilor. Într-un studiu al Academiei Americane de Pediatrie, s-a arătat că timpul petrecut în faţa ecranelor, mai ales al celor portabile, creşte riscul de întârziere a limbajului expresiv.

Potrivit specialiştilor de la Priority Clinic, limbajul expresiv reprezintă capacitatea persoanelor de a transmite informaţii şi de a exprima sentimente, mai exact baza pe care se formează un om, din punct de vedere social şi emoţional.

Pericolul din ecrane, în privinţa dezvoltării limbajului

Atunci când micuţii se afla în faţa unui ecran, ei nu mai sunt stimulaţi să vorbească, iar limbajul neantrenat reprezintă calea către dezvoltarea diverselor tulburări de vorbire. Psihologii spun că stimularea copiilor să vorbească este o etapă importantă în dezvoltarea celor mici.

Mulţi părinţi sau diverse persoane cărora li se încredinţează responsabilitatea îngrijirii copilului (bunici, bone etc.) cad în această capcană, permiţându-i micuţului să stea în faţa ecranelor, pentru că „e cuminte'. Televizorul, spre exemplu, a devenit partenerul pentru luat masa, pentru relaxare, pentru orice activitate a copiilor. Însă, comunicarea cu adulţii este cea care provoacă într-un mod productiv limbajul copilului. La polul opus, gadgeturile nu fac altceva decât să-l închidă într-o lume interioară, din care nu mai percepe frumuseţea din jur şi astfel îi sunt „tăiate aripile' către explorare.

Ce este de făcut pentru a-i ajuta pe cei mici

Specialiştii logopezi considera că în jurul vârstei de un an, micuţul ar trebui să rostească primele sale cuvinte, iar un an mai târziu el să fie capabil să lege propoziţii. Dacă nu se întâmpla acest lucru, părinţii ar trebui să ia în calcul o clinică de logopedie, pentru a afla exact care este problema, ce o alimentează, dar şi care este rezolvarea ei.

Specialiştii mai atrag atenţia că ecranele sunt asociate şi cu problemele de atenţie. Academia Americană de Pediatrie recomanda ca pentru copiii sub vârsta de 2 ani privitul la televizor să fie interzis, pentru că această perioadă este una critică pentru dezvoltarea psihoemoţională a lor, fiind perioada în care, după cum s-a subliniat deja, apar achiziţiile verbale.

Chiar şi funcţionarea în fundal a unui televizor, fără ca un copil să fie neapărat atent la el, are o influenţa nefastă asupra dezvoltării limbajului, potrivit studiului mai sus amintit. Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar putea crede că dacă familia priveşte împreună cu copilul său copiii la TV efectele nocive ale acestuia ar fi diminuate, nu este aşa. Atenţia este redusă de ambele părţi, astfel că va avea de suferit conversaţia şi implicit stimularea verbală a celor mici.În concluzie, pentru a afla cât de afectat este un copil mic care nu vorbeşte de o anumită tulburare de vorbire sau limbaj, părinţii pot opta pentru o clinică de specialitate. Indiferent de preţ evaluare logopedică reprezintă etapa care trebuie parcursa atunci când există îngrijorări că bebeluşul nu emite sunete, nu rosteşte cuvinte şi nu se exprima nici prin gesturi.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Diverse
Buton