Legătura afectivă cu bebe

Legătura cu bebeluşul este o experienţă personală, foarte complexă, care ia timp. Pentru a stabili această legătură nu există formule magice, algoritmi de urmat, şi nu poate fi făcută în mod forţat.

Nu trebuie să uităm că un bebeluş ale cărui necesităţi fiziologice sunt satisfăcute corespunzător nu va suferi foarte mult dacă această legătură nu este puternică încă de la început.

Pe măsură ce părinţii se obişnuiesc cu bebeluşul lor şi îşi stabilesc o rutină de îngrijire a lui, încrederea în capacităţile, abilităţile parentale, în ei înşişi ca părinţi creşte, şi legătura cu cel mic se va face din ce în ce mai uşor, mai firesc.

Ea nu trebuie să devină un obstacol peste care mama şi tata trebuie să facă eforturi să sară, să treacă de el, ci este o altă formă de împlinire ca părinte, ca om. Mai ales că legătura poate fi întârziată şi de epuizarea fizică a mamei.

Legătura afectivă cu bebeluşul este ataşamentul care se dezvoltă între părinţi şi copilul lor. Ataşamentul este extrem de important pentru dezvoltarea normală fizică şi psihică a copilului.

Studiile arată că o legătură afectivă puternică între copil şi părinţii săi nu este numai un model pentru legăturile afective ce vor urma (cu partenerul de viaţă, cu propriul copil mai târziu etc.), ci mai ales fundamentul sentimentului de securitate, siguranţă, stimă de sine pe care copilul le va dezvolta.

Foarte important este ca ataşamentul care se formează în primele săptămâni de viaţă a copilului, răspunsul afectiv al părinţilor la solicitările acestuia influenţează în sens pozitiv dezvoltarea cognitivă şi socială a copilului. În lipsa formării acestui ataşament, copilul suferă de deprivare afectivă, disperare, nu se mai hrănesşe şi nu mai creşte suficient, uneori chiar poate înceta din viaţă.

Cei mai mulţi bebeluşi sunt pregătiţi imediat după naştere pentru a forma ataşamentul cu părinţii lor. Părinţii, însă, nu întotdeauna – unii pot face legătura din primele minute, ore sau zile petrecute cu copilul.

Alţii însă au nevoie de mai mult timp, în special dacă au fost dificultăţi la naştere şi copilul a avut nevoie de îngrijire aparte din partea cadrelor medicale şi a fost separat de mamă imediat după naştere, a stat mai mult la incubator, terapie intensivă sau dacă acesta este adoptat.

Ataşamentul este un proces care se desfăşoară în timp, începe imediat de la naştere, dar se consolidează şi creşte exponenţial pe măsură ce zilele trec.

Este posibil să nu ştim că el a început, că se întâmplă, dar sunt momente din viaţa noastră în comun (cu bebe) când simţim din plin că există – primul zâmbet al copilului, primul gângurit –, când fericirea şi iubirea ne copleşesc atât de mult, încât ni se pare că inima noastră abia le poate cuprinde. Ce am putea face pentru a ajuta această legătură cu bebeluşul?

Ceea ce unii fac din instinct: interacţiunea cu copilul prin atingere. Atingerea, mângâierea, contactul piele-piele sunt modalităţi deja cunoscute, prin care copilul se dezvoltă fizic, emoţional, afectiv; contactul privirilor, joaca, expresivitatea afectivă, comunicarea verbală şi nonverbală, stimularea senzoriala specifică etc.

De gesturi nenumărate de tandreţe de tipul atingerii (mângâiere, masaj etc.) au nevoie foarte mare mai ales copiii născuţi prematur, cei cu probleme medicale. Pentru că ei sunt mult mai sensibili decât ceilalţi, părinţii vor trebui să îşi însuşească de la specialişti tehnicile potrivite de masaj şi eventual gimnastică pentru bebeluşul lor.

Părinţii adoptivi sunt adesea îngrijoraţi că nu vor putea stabili această legătura afectivă cu copilul adoptat. Ei bine, deşi este o îngrijorare firească, aceasta nu trebuie să devină o problemă, deoarece părinţii adoptivi sunt în egală măsură cu cei naturali capabili să dezvolte ataşamentul cu copilul lor.

Legătura cu tatăl în ziua de astăzi este mai intensă decât era pe vremuri legătura între copii şi taţii lor. Rolul legăturii cu tatăl este diferit şi are rostul lui pentru dezvoltarea normală a copilului. Ceea ce nu trebuie uitat de mămici şi tătici este că pentru formarea acestei legături au nevoie de timp, de a fi odihniţi şi de a se afla în dispoziţia potrivită pentru a interacţiona cu copilul.

Ce poate afecta relaţia cu bebeluşul
Legătura cu bebeluşul poate fi afectată, întârziată din diferite motive. De exemplu, faptul că viitorii părinţi îşi imaginează înainte de venirea acestuia pe lume o serie de trăsături fizice sau comportamente sau trăsături emoţionale.

Când are loc întâlnirea adevărată cu bebeluşul, fie că este născut de mama lui sau este adoptat, realitatea poate fi uneori extrem de diferită de ceea ce se aşteptau viitorii părinţi. Şi deja apare o uşoară dezamăgire sau ezitarea în stabilirea legăturii.

Deoarece faţa bebeluşului are un rol foarte important în comunicare, această componentă are un rol serios în formarea legăturii cu părinţii săi. Şi nu în ultimul rând, hormonii materni joacă un rol important în formarea legăturii cu copilul.

Foto: shutterstock.com