Bebelușii cresc mult mai rapid în primul an, decât în orice alt moment din viața lor, însă după 12 luni, procesul de creștere și câștigarea în greutate încetinesc. Prin urmare, nu e deloc surprinzător că mulți copii care au fost niște mâncacioși în primul lor an, devin mult mai pretențioși la masă – al doilea an este adesea momentul în care hrana este folosită pentru a-și exprima independența.
Odată ce juniorul tău începe să meargă și să se plimbe de colo-colo de unul singur, viața lui devine mult mai interesantă. Nu este de mirare, așadar, dacă își pierde interesul pentru mâncare în această etapă și preferă mult mai mult să se joace, să alerge etc.
Oricâte mofturi ar face copilul la masă, încearcă să răspunzi cu calm. Mâncarea nu ar trebui să fie folosită ca un mijloc de a-l învăța să asculte. Dacă refuză să mănânce, nu face tam-tam din asta, dar lasă-i mâncarea în față și continuă să mănânci, până termini masa. Va realiza, în curând, că dacă refuză mâncarea nu este la fel de distractiv, atunci când nu reacționezi, și că nu obține atenția pe care o urmărește. Trebuie să fii fermă și consecventă și încearcă să faci plăcute orele de masă.
Oferă-i copilului alimente cât mai diverse – e surprinzător cât de sofisticate pot fi gusturile lor încă de la o vârstă fragedă. Dacă este nevoie, permite-i să guste din farfuria ta – mâncarea altcuiva este adesea mult mai tentantă și mai gustoasă. Laudă-l atunci când încearcă un nou aliment.
Ce poți face:
- Pentru a-ți ajuta juniorul să depășească obiceiurile alimentare pretențioase, cumpără doar alimentele pe care dorești ca cel mic să le mănânce
- Știm cu toții că cei mici imită comportamentele pe care le văd în jurul lor, așa că fii un exemplu demn de urmat – consumă alimente sănătoase, pe care ai vrea să le mănânce și cel mic
- Dacă nu-i plac legumele, încearcă să le „maschezi prin amestecarea lor cu un sos de roșii pentru paste sau pizza. Mulți copii refuză să mănânce legume gătite, preferându-le crude, așa că oferă-i felii de morcovi, castraveți, ardei gras etc., alături de un sos gustos.
- Carnea roșie este bună pentru copii, deoarece oferă cea mai bună sursă de fier. Adesea textura este cea care nu place copiilor, mai degrabă decât gustul cărnii. Pentru a face carnea mai ușor de mestecat, gătește carne tocată și folosește-o în diferitre feluri de mâncare (plăcinte, lasagna, spaghete bolognese etc.)
- Mulți copii au apetitul scăzut la masă, deoarece primesc multe gustări între mese, încât nu simt niciodată că le este cu adevărat foame. Elimină caloriile goale, cum ar fi chipsurile, biscuiții dulci și băuturile răcoritoare, și înlocuiește-le cu gustări nutritive – fructe proaspete, legume crude sau brânză.
- Nu pune prea multe alimente în farfuria copilului. Încearcă să faci mâncarea să arate atractiv și să pară distractivă (taie sandviciurile folosind forme pentru prăjituri, apoi, din legume, fă-le ochi, nas, gură etc.)
- Fă din ora mesei o ocazie specială – copiii care stau la masă împreună cu alte persoane vor fi mai puțin pretențioși. Evită distragerile (de exemplu, televizorul) în timpul meselor.
- În cazul în care copilul refuză să mănânce, pur și simplu ia-i farfuria din față și nu-i oferi nimic până la masa următoare.