'Struțul' se numește gluga-pernă creată pentru copiii obosiți. O versiune a unei invenții lansată acum 2 ani pentru adulții care lucrează în schimbul de noapte și mai adorm la birou, 'Struțul' contracarează efectul luminii artificiale și oferă confortul de care ai nevoie atunci când vrei să pui capul jos și să tragi un pui de somn. Compania producătoare s-a gândit că acest echipament va fi de folos în special la drum, când copiii obosesc foarte repede, dar nu pot dormi confortabil în scaunele lor de mașină. 'Struțul' poate fi purtat de la 6 ani și a fost lansat în 2 modele cu nume la fel de original ca produsul în sine: 'Strănut de căpșună' și 'Valuri de vis'. Gluga-pernă, botezată după pasărea despre care se spune că își ascunde capul în nisip când simte primejdia, costă 59 de euro, aproximativ 75 de dolari americani.
[imagebrowser id=150]