Invata copilul sa faca la olita

Ce ar trebui sa faceti, dar si sa nu faceti cand vreti sa invatati copilul sa faca la olita? Lasati deoparte exemplele altora, caci fiecare copil este unic si are ritmul lui de dezvoltare.

Ttineti cont de dezvoltarea lui psihomotorie:

• este capabil sa constientizeze ca a facut pe el,
• se tine pe picioare si poate merge pana la toaleta,
• nu ii place sa fie murdar sau ud,
• anunta ca este astfel si cere sa fie schimbat,
• se poate tine cateva secunde inainte sa dea drumul pe el etc.

Nu uitati ca realizarile copilului nu trebuie date publicitatii, nu se va scrie in ziare si nu se va difuza la tv ca nu stie inca sa faca la oala. Relaxati-va si nu puneti presiune pe voi si pe copil pentru a indeplini obiectivul.

Poate ca este important pentru voi, ca parinti, sa bifati aceasta realizare, nu si pentru copil. El poate considera ca e pregatit sa faca la olita pe la trei, patru ani.

Puteti rezista pana atunci? Pentru ca, daca puneti presiune pe copil, nu va ajuta nici pe voi, nici pe el… Incepeti antrenamentul ca niste adevarati profesionisti.

Incepe antrenamentul profesionist
Observa „sportivul” – isi da jos si isi pune singur pantalonii, face deosebirea intre uscat si ud, stie sa semnaleze ca face sau a facut deja, se poate deplasa independent la baie si se poate aseza pe oala fara ajutor, intelege si executa instructiuni simple (vino, aseaza-te etc.), are minimum un an si jumatate?

Daca indeplineste aceste conditii, am putea incepe antrenamentul… Vom initia jocul „de-a pipi la oala”, dand comenzi scurte copilului: hai la baie, da pantalonii jos, asaza-te pe oala, acum pisss, gata, bravo!, aruncam ce este in olita la wc si mergem la joaca.

Copilul va adora jocul si va dori sa il repete iar si iar. Cel mai important lucru in acest antrenament este sa laudam copilul de fiecare data cand reuseste si sa ignoram situatiile cand esueaza.

1 din 4 parinti nu detine informatii despre importanta sustinerii copilului in conditiile rezolvarii situatiilor problematice, arata un studiu UNICEF, evidentiind cunostintele limitate ale parintilor despre rolul lor de primi educatori ai copiilor.

„Esti mare, de acum ar cam trebui sa faci la olita. Hai sa incercam…”. Si copilul sta pe olita usor amuzat, ca in fata unui nou joc cu mama. Mama, incantata ca a reusit din prima sa-l convinga pe bebe sa ia loc pe tron, asteapta frematand „cadoul” de la copil.

O treaba mica sau una mare… Numai ca pustiul nu se prinde, si asteapta si el, la randul lui, continuarea jocului. „Si acum ce facem?” – se intreaba micutul. Mama sta si se uita la copil asteptand, copilul se uita si el la mama asteptand. Ce? Cum ce? Continuarea! Numai ca, de cele mai multe ori, asteptarea este in zadar…

Uneori, pustiul, intimidat sau sub influenta racorii (pentru ca nu mai are scutecul pe el), poate da drumul la putin pipi, cu totul si cu totul intamplator (varianta 1), sau isi pierde rabdarea si se ridica – m-ai plictisit, mami, jocul asta nu imi place (varianta 2). Daca in varianta 2 mama insista, copilul se enerveaza (pe buna dreptate).

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2