Importanța jocului în primele luni

Ție ți se pare că este mic și neajutorat, dar bebelușul tău învață o mulțime de lucruri încă din primele minute de la venirea pe lume. Primele luni sunt foarte importante pentru dezvoltarea bebelușului, iar jocul și jocurile joacă un rol important în acest sens.

Încă din prima luna copilul are nevoie să experimenteze şi să îşi dezvolte senzaţiile: văz, auz, miros, simţ tactil. Cel mai bine își poate antrena aceste abilități prin intermediul joculețelor. Uite ce poți face cu bebelușul tău, încă din primele luni:

  • Stai în fața lui, vorbindu-i mult și folosind mimică și gesturi.
  • Arată-i anumite obiecte sau jucărioare de culori și texturi diferite (nu mai mult de o jucăria o dată, căci bebelușul nu-și poate concentra atenția distributiv, ci doar pe rând, asupra câte unui obiect. Ține cont de faptul că în primele luni, bebelușul tău are o capacitate de concentrare pe timp foarte limitat, el poate obosi după doar câteva minute de 'joacă'.
  • Leagă-i deasupra pătuțului obiecte uşoare, colorate, mișcătoare și care atunci când se mișcă emit sunete – caruselele îl ajută să-i dezvolte abilitatea de a urmări obiectele și a focaliza privirea, ceea ce constituie o adevărată gimnastică pentru ochi.

Ține cont de faptul că bebelușul tău este o ființă senzorială, care funcționează în funcție de emoții, pe care le absoarbe în mare parte de la cei din jur. Joacă-te cu el atunci când te simți vesel, deschis, disponibil și încetează jocul atunci când percepi oboseala lui.

Foarte importantă pentru bebelușul tău este atingerea în primele luni – contactul direct cu pielea ta îl ajută nu numai să-și dezvolte simțul tactil, ci îi induce starea de confort psihoemoțională. Simţul tactil ajută şi la dezvoltarea celorlalte simţuri, dar contribuie şi la dezvoltarea intelectuală, dezvoltarea limbajului.

Atunci când mama vorbeşte drăgăs­tos şi atinge delicat pielea copi­lu­lui, bebeluşul învaţă cum să asocieze aceste cuvinte tandre cu senzaţia de confort dată de atingere, deşi nu este capabil încă să înţe­leagă cuvintele.

foto Shutterstock


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Bebelusul
Buton