„Imi este dor de sotia mea” – confesiunea unui tatic

In spatele fiecarei casnicii aparent fericite se ascund multe cuvinte nespuse, dorinte nepronuntate, doruri neimplinite de prea mult timp, ritualuri linistitoare, dar uneori plictisitoare.

O poveste-exemplu…

Numele meu este Marius. Eu si sotia mea, Cristina, impartim aceeasi casa si acelasi pat. Ne sarutam de la revedere' dimineata si de bun venit' seara cu asa o regularitate ritualistica incat, daca sarim peste un sarut, ma tem ca este semn de ghinion.

Ne spunem unul altuia lucruri, nu avem discutii dramatice, avem o casnicie caracterizata prin afectiune si respect, care pare suspect de armonioasa in comparatie cu cele ale majoritatii prietenilor nostri.

Dar, cumva, in ultimii sapte ani – de cand s-a nascut fiica noastra, in nebunia alaptarii, colicilor, schimbarii scutecelor, plimbarilor prin parc, vizitelor la medic, drumului la gradinita, ne-am cam lasat unul pe altul de izbeliste si parca ceva din relatia noastra s-a pierdut.

Nu pierdut in sensul de stricat, ci in acel sens dureros de a fi ignorat, pierdut din vedere, ca si cum nu ai fi acolo.
Ne-am cunoscut cu 10 ani in urma, la o petrecere intre studenti. Cand am vazut-o, mi s-a parut a fi cea mai frumoasa femeie din lume si mi-o amintesc si acum stand in fata mea, eu incercand, stangaci, sa o fac sa rada.

Parca radea cu tot corpul, cu pofta, cu sete. Ne-am mutat repede impreuna, ne-am casatorit, am cumpa­rat un apartament. Am avut si am pierdut slujbe, am avut bani, dar si crize financiare, depresii, o mica problema cu bautura, probleme de fertilitate – toate ne-au apro­piat si mai mult. Si am devenit si parinti, socati parca de uriasa res­ponsabilitate si obligatie care vine odata cu acest nou rol.

Secunde de dra­gos­te vie pot fi ince­putul aducerii aminte a ceva ce a fost si nu a disparut…

Suntem tot impreuna – ca loc, dar avem mai putin timp, mai putina energie. Corpul Cristinei este de atunci in stapanirea fiicei noastre: mainile ei o spala, o mangaie, gura ei spune cantece si poezii de copii si pune sarutari pe obrajorii copilului, nu mai este frumoasa gura a sotiei mele care se insenina in zambet cand ma vedea…

Ne imbratisam pe furis, sa evitam privirile dezaprobatoare ale fiicei noastre, cum ca nu o luam si pe ea in acea imbratisare, noptile noastre de sot si sotie sunt rare. Unde am gresit, ce s-a pierdut? Imi este dor de sotia mea…

Unde e acel ceva al nostru?

Ce s-a pierdut este acel ceva, poate egoismul de a fi unul al celuilalt, care ii aduce pe cei doi parteneri impreuna, acel ceva ce le apartine doar lor, acel ceva care nu trebuie impartit cu nimeni altcineva, nici cu copilul.

A fi adult, a avea o familie, copii, a fi responsabil – toate aceste lucruri ajung sa ne faca sa ne simtim vinovati daca ne mai dorim acel ceva care ne-a adus si ne-a tinut impreuna la ince­put, cand eram doi nebuni indragos­titi.

Unde sunt hoinarelile fara rost, mana in mana, glumele numai de noi doi intelese, rasul? Oare au disparut? Oare este un egoist acest sot caruia ii este dor de sotia lui?

Daca sotii se schimba, nu ar trebui si dragos­tea sa se schimbe? Cu aceasta schimbare se pierde ceva? Sau pierdem noi ceva din vedere? Parca asteptam ca ceva sa se intample de la sine in loc sa facem noi sa se intample acel ceva – miracolul de a fi din nou doi tineri nebuni indragostiti.

Cateva solutii:

1. Amintiti-va de toate lucrurile care va faceau fericiti la inceputul relatiei voastre si incepeti sa le retraiti prin a vi le repovesti.

2. Reaminteste parte­ne­rului ce admirai la el/ea cel mai mult la ince­putul relatiei, prin ce te-a cucerit si spune si prin ce te face sa il admiri acum.

3. Spune-i partenerului ca iti doresti foarte mult sa mai faceti impreuna ceva din ce faceati inainte – rasul, bataia cu bul­gari, excursiile, discutiile de noapte.

4. Planificati-va urgent un weekend egoist', in care sa retraiti, lipsiti de griji, nopti si zile ca cele care v-au determinat sa decideti a ramane impreuna.

Pas cu pas

Draga tati', sa stii ca nu esti singurul caruia ii lipseste miracolul si stralucirea lipsita de griji a primilor nostri ani. Numai ca tu pari mai speriat ca mine de aceasta constatare.

Iata ce iti propun:

• Cand ti se face mai dor de mine, cea de atunci, ia-ma in brate strans. spune-mi ca ma iubesti.
• Ocazional, spune-mi ca sunt frumoasa si ca iti mai place rasul meu.
• Ca sa am timp de respirat seara cu capul pe umarul tau, ajuta-ma!
• Organizeaza surprize pentru doi si gaseste, temporar, babysitter.
• Nu te mai supara cand adorm pe canapea: trezeste-ma in sarutari!
• Si nu uita, taticule, ca esti marea si singura mea iubire…

Text: Cristiana Haica
Foto: 123rf.com