Iarna pe uliță, de George Coșbuc este una dintre minunatele poezii pentru copii și despre copii. Poetul descrie într-un mod minunat bucuria copilăriei și peisajul de iarnă de care micuții se bucură din plin.
Cuprins
În poezia Iarna pe uliță, George Coșbuc descrie acest anotimp într-o notă plină de optimism, veselă, încărcată de atributele pe care copilăria le transmite în hârjoana nevinovată a copiilor. Iarna pe uliță este o poezie plină de bucurie și culoare, ce te duce imediat cu gândul la propria copilărie.
A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.
Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.
Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.
Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.
Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.
Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!
El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;
Cade-n brânci şi se ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.
Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc să mi te ţii!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!
El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.
Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!
Unii-l iau grăbit la vale,
Alţii-n glumă parte-i ţin
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să îmbete-n cale
Pe creştin!
Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Şi încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.
S-oţărăşte rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
Aţi înnebunit de tot
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!
Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata babă a-ntrat în laie
La stăpân.
Ca pe-o bufniţă o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.
Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.
Baba şi-a uitat învăţul:
Bate, înjură, dă din mâini:
Dracilor, sunteţi păgâni?
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câini!
Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.
Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.
Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.
Ce-i pe drum atâta gură?
Nu-i nimic. Copii ştrengari.
Ei, auzi! Vedea i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!
Poezia Iarna pe uliță, de George Coșbuc pare a fi mică baladă din lumea copiilor, despre joc și bucuria pe care o trăiesc cei mici atunci când vine iarna. După ce construiește un tabloul de iarnă plin de farmec și culoare, George Coșbuc descrie larma incredibilă care formează în urma jocurilor copiilor.
Un copil mai mic, descris cu umor, este trimis de mama sa în sat după treburi. Întâlnind ceata gălăgioasă de copii, el se gândeşte că ar fi bine să o ocolească, dar e prea târziu. Copiii îl iau în derâdere, adresându-i-se cu o ironie scânteietoare. O babă care trece pe drum vrea să îi vină în ajutor copilului, dar stârneşte şi mai mult hărmălaia copiilor. Finalul nu face decât să sublinieze întreaga atmosferă de voioşie, de inocenţă şi fericire neumbrită.
Te-ar putea interesa și:
Capra cu trei iezi de Ion Creangă. Povestea întreagă și morala ei
Basme pentru copii – Cele mai cunoscute basme în limba română
Harap Alb, de Ion Creangă. Basmul întreg și morala lui
Albă ca Zăpada și cei șapte pitici. Fascinanta poveste scrisă de Frații Grimm