Tot mai multe persoane sunt tentate să consume alimente cu un conţinut redus de grăsimi. Această dietă însă nu trebuie aplicată şi copiilor.
Atunci când avem copii, trebuie să ne gândim că, în procesul de creştere, ei au nevoie de o alimentaţie diversificată şi echilibrată din punct de vedere nutritiv.
Pe cât posibil, alimentaţia copiilor trebuie să aibă la bază alimente integrale, care să nu fi fost prelucrate industrial.
Hrăneşte-ţi copilul cu fructe!
Fructele (ca atare sau sub formă de suc) nu trebuie incluse în alimentaţia sugarului înainte de vârsta de 5 luni.
Coacăzele roşii abundă în vitamina C, potasiu, fier şi fibre. Opăreşte, pasează şi serveşte câte o linguriţă, cu orez (de la vârsta de 5-6 luni).
Kiwi sunt pline de fibre, vitamina C şi antioxidanţi. Curăţă de coajă, pasează şi serveşte-le cu orez (de la 5-6 luni).
Dintre toate fructele, coacăzele negre conţin cea mai multă vitamina C, dar şi potasiu, fier şi fibre. Opăreşte, pasează şi serveşte cantităţi mici, cu orez (de la 6-7 luni).
Ananasul conţine din abundenţă vitamina C şi enzime. Curăţă de coajă, scoate miezul şi fă un piure pentru bebeluşii de 6-7 luni.
Portocalele conţin multă vitamina C. Se introduc treptat în alimentaţie, sub formă de piure şi numai amestecat cu alte piureuri; se pot servi de la 6-7 luni.
Merele conţin fibre, fructoză şi vitamine. Se dau sugarului mere rase fin pe răzătoarea de sticlă.
Piersicile şi nectarinele sunt bogate în vitamina C (nu şi cele din conservă). Curăţă de coajă şi pasează. O cantitate prea mare poate avea efect laxativ.
Strugurii sunt bogaţi în antioxidanţi, vitamina C şi fibre. Fără sâmburi, tăiaţi în două, pot fi serviţi copiilor de la vârsta de 12 luni. Sub formă de piure, amestecaţi cu alte fructe, pot fi serviţi cu începere de la 6 luni.
Bananele conţin potasiu, cantităţi importante de vitamina A, B, C şi fibre. Bine zdrobite, pot fi servite de la 6-7 luni.
Copii frumoşi şi sănătoşi
Ca părinte, trebuie să ştii că nevoile nutritive ale sugarului sunt foarte mari şi depinde numai de tine să-i dai tot ce este mai bun: o hrană completă şi bogată în minerale şi vitamine.
Fier – Foarte important în alimentaţia sugarului. După 6 luni, introdu gălbenuş de ou fiert tare, carne de pui, suc de prune, piure de caise, linte, cereale îmbogăţite (musli), şi în special legume verzi.
Calciu – Surse importante de calciu, spre sfârşitul perioadei de înţărcare, sunt: brânza de vaci, legumele verzi, pâinea integrală, fasolea boabe, lintea şi tofu (brânza de soia).
Proteine – Laptele matern este alimentul ideal, adaptat nevoilor sugarului. Laptele de vacă nu este deloc indicat, deoarece conţine sare, iar raportul calciu-fosfor este dezechilibrat, ceea ce poate duce la apariţia rahitismului.
Vitamina B12 – Este extrem de importantă, pentru că previne apariţia anemiei; ea se găseşte în cea mai mare parte în alimente de origine animală. Sugarii îşi primesc necesarul de vitamina B12 din laptele matern.
Vitamina D – Împreună cu calciul, ajută la formarea oaselor; se găseşte în lactate, ouă, cereale îmbogăţite şi mai ales în peştele slab.
Nuci – Foarte hrănitoare, pot fi consumate măcinate sau ca pastă pentru tartine. Nu sunt recomandate pentru copiii sub 3 ani, căci se pot îneca.
Alergiile alimentare
Sistemul imunitar al sugarului nu este complet dezvoltat şi poate fi sensibilizat de diverşi alergeni din alimente precum ouăle, nucile, alunele şi glutenul conţinut de făina albă. De aceea, introdu câte un singur aliment nou şi urmăreşte cu atenţie reacţia micuţului.
Gătitul la microunde – pro şi contra
Dieteticienii au reţineri în ceea ce priveşte folosirea cuptorului cu microunde la prepararea hranei copiilor. Motivul principal este încălzirea neuniformă a alimentelor.
Dacă totuşi nu te poţi dispensa de cuptorul cu microunde, procedează în felul următor: încălzeşte complet alimentul, lasă-l să stea puţin, amestecă-l bine, apoi gustă. Dacă nu ţi se pare suficient de bine încălzit, mai ţine-l la cuptor până ajunge la temperatura optimă, uniformă.
Alimentaţia vegetariană este potrivită şi pentru copii?
Dacă părinţii sunt adepţi ai alimentaţiei vegetariene, această deprindere nu trebuie extinsă şi în cazul copiilor.
Unii nutriţionişti recomandă dieta ovo-lacto-vegetariană numai după vârsta de 2 ani.
Majoritatea medicilor pediatri şi nutriţionişti interzic dieta strict vegetariană în cazul copiilor. Pe de altă parte însă, unii părinţi cad în cealaltă extremă, făcând din carne alimentul predominant, în detrimentul fructelor şi legumelor, fapt care poate avea repercusiuni asupra sănătăţii ulterioare a copilului. Aşadar, medicii recomandă o alimentaţie echilibrată şi diversificată.
Copii bine crescuţi, la propriu, dar şi la figurat
Exemplul părinţilor contează foarte mult în reuşita educaţiei copiilor, iar deprinderile de alimentaţie intră şi ele în categoria lucrurilor care se învaţă acasă. Dacă, de exemplu, părinţii s-au obişnuit să mănânce pe fugă, stând în picioare, copiii vor înţelege că aşa e normal şi vor proceda la fel.
De asemenea, copiii trebuie să ştie de la părinţi că în timpul mesei nu se vorbeşte, nu se citeşte, nu se stă cu genunchii la gură sau cu coatele pe masă. Dacă copilul vede că aceste reguli se respectă în familie, va proceda la fel, şi, pe lângă faptul că va fi un copil cu bune maniere, va avea şi deprinderi alimentare sănătoase.
Cum să hrăneşti un copil mofturos
1. Dacă copilului nu-i place să bea lapte, încearcă să-l „strecori' în altceva. Toarnă lapte integral în forme de acadea sau amestecă-l în cantităţi egale cu iaurt şi congelează amestecul peste noapte. Un copil mic are nevoie de 500 ml lapte zilnic, care poate fi servit sub formă de iaurt, chefir, lapte cu cacao etc.
2. La gustarea de după-amiază, invită-i un prieten mai puţin mofturos. În compania acestuia, se va antrena şi va mânca cu plăcere
3. Fierul se absoarbe mai uşor dacă se consumă asociat cu suc de fructe, salată de fructe sau legume crude, bogate în vitamina C.
4. Dacă îi place să mănânce mereu aceeaşi mâncare, nu dispera. Serveşte-i un fel nou, într-o cantitate mică, alături de mâncarea lui preferată – în timp, aceasta ar putea deveni mai puţin importantă.
5. Copilul are nevoie zilnic de trei mese principale şi două gustări, care pot fi sub formă de sandvişuri şi un fruct.
6. Nu transforma ora de masă într-o bătălie! Mănâncă şi tu alături de copil, făcând din acest moment un prilej de reîntâlnire, de bucurie. Nu îl forţa să mănânce; vezi-ţi calmă de farfuria ta. În aceste condiţii, se va linişti şi va aştepta puţină atenţie din partea ta.
Foto: shutterstock.com