Hrana bebelușului e esențială pentru dezvoltare. Diferențe între laptele de la sân și laptele praf

Să ai un copil înseamnă să-ți faci griji. Alăptarea bebelușului va fi probabil prima ta preocupare odată ce ai devenit mamă. Însă cel mai important lucru în primele luni de viață este să te asiguri că micuțul tău este mereu bine hrănit.

La început, alăptarea la sân se poate dovedi mai dificilă decât ai crezut. Pot apărea dureri ale sfârcurilor, iritații sau, în unele cazuri, chiar infecții care vor îngreuna alăptarea. Nu trebuie să te alarmezi: cu o pompă de sân și o rezervă bună de biberoane și tetine, vei fi pregătită pentru orice.

Alăptarea cu lapte praf

Deși alăptarea la sân e considerată mai sănătoasă pentru bebe, nu toate mamele pot face asta. Motivele pot fi foarte variate: o lactație insuficientă, dureri foarte mari, iritații sau chiar lipsă de timp, în unele situații.

  1. Timpul necesar. Decizia de a alăpta la sân, înseamnă, înainte de orice, un mare angajament de timp din partea mamei. Va trebui să hrănești copilul des, mai ales în primele luni, când frecvența hrănirii este mult mai mare. Asta te va împiedica să muncești, să călătorești sau în unele cazuri, chiar și să ieși în oraș.
  2. Dieta. Ceea ce consumă mamele se transmite și la bebe prin intermediul laptelui. Trebuie să fii mereu atentă la ce consumi. Spre exemplu, dacă bei chiar și o cantitate mică de alcool, trebuie să aștepți minimum 2 ore înainte de a hrăni bebelușul. La fel și cu cafeaua; trebuie să te limitezi la maximum 2 cești pe zi, pentru că poate afecta bebelușul, dându-i o stare de agitație și iritabilitate.
  3. Flexibilitatea. Mamele care își hrănesc copii cu lapte praf nu trebuie să-și organizeze ziua în jurul programului de hrănire. Odată ce ai pregătit biberoanele, poți lăsa copilul în grija partenerului și să pleci liniștită, știind că micuțul va fi bine hrănit. De asemenea, bebelușii care consumă lapte praf nu trebuie hrăniți la fel de des, pentru că laptele praf se digeră mai greu decât cel natural.

Alăptarea la sân

Organizații de renume precum AAP (Academia Americană de Pediatrie), AMA (Asociația Medicală Americană) sau OMS (Organizația Mondială a Sănătății) recomandă alăptarea la sân în detrimentul alăptării cu lapte praf. Printre motive, se numără faptul că alăptarea la sân:

  1. Ajută digestia. Laptele de la sân conține lactoză, proteine și grăsimi. Această combinație nutritivă este foarte ușor de digerat pentru stomacul sensibil al micuților. De fapt, s-a constat că bebelușii care sunt alăptați au mult mai puține probleme de digestie și simptome de diaree decât cei care primesc lapte praf, potrivit unui studiu realizat de Stuebe (2009), publicat în NCBI.
  2. Combate infecțiile și alergiile. Odată cu laptele, copilul primește de la mamă și anticorpi, care îl vor ajuta să își întărească sistemul imunitar și să combată infecțiile de urechi, infecțiile respiratorii și meningita. Un studiu indică faptul că aceste efecte nu sunt valabile doar pentru bebeluși, dar și pe măsură ce copii cresc. De asemenea, alăptatul îi protejează pe bebeluși de alergii, astm și diabet.
  3. Pregătește bebelușii pentru hrana solidă. În timpul alăptării, mamele trebuie să consume mai multe calorii decât în mod obișnuit (în medie, cu 500 kcal). Asta înseamnă că vor trebui să aibă o dietă variată, ceea ce va schimba gustul laptelui. Astfel, bebelușii vor avea ocazia să simtă gustul a diferite mâncăruri, ceea ce îi va face să accepte mai ușor hrana solidă.

Alăptarea combinată

În unele cazuri, mama își dorește să alăpteze exclusiv, însă nu poate produce suficient lapte. În acest caz, cea mai bună soluție este completarea dietei micuțului cu lapte praf. Astfel, va beneficia în continuare de substanțele nutritive și anticorpii din laptele mamei. Alăptarea combinată poate fi o soluție și pentru mamele care lucrează și nu își pot organiza ziua în jurul programului de hrănire al bebelușului.

Sursa foto: Shutterstock


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Alimentatie
Buton