Innocence. Kind of magic™ este primul brand românesc de haine pentru copii care se comercializează într-un magazin online internațional, www.alexandalexa.com. „Ne aflăm deja la a doua colecție vândută în Anglia, cea din vară fiind un real succes. Ne mândrim că suntem acolo, că am trecut testele calității și stilului buyer-ilor de la www.alexandalexa.com și că ne aflăm în aceeași casă cu branduri celebre de haine pentru copii, precum Dolce&Gabanna, Armani Junior, Simonetta, Il Gufo', spune Loredana Christopoulos, co-fondator.
Linia realizată de Innocence. Kind of magic™ pentru această iarnă se bazează atât pe clasicele siluete de prințesă, caracteristice brandului și îmbogățite cu detalii speciale (aproape fiecare rochie are un accesoriu realizat manual), cât și pe haioasa siluetă de rochie-floare, aurie sau bleumarin. Materialele folosite sunt potrivite sezonului (brocart, catifea, bumbac) și au culori specifice acestei perioade (auriu, roșu), dar și nuanțe din lumea colorată a copilăriei (violet, roz, bleu-ciel). Modelul Miss Sweetheart este re-editat la cererea clienților, cucerind în fiecare an inimile celor mici cu multitudinea de fuste de tul și volane în diverse combinații de culori.