Gwen Stefani – 9 luni cu stil

Nu degeaba Gwen Stefani este pe lista celor mai bine îmbrăcate vedete. Chiar și însărcinată (la 44 de ani, cu al treilea copil!), Gwen arată spectaculos.

Cântăreața, care a recunoscut în septembrie ceea ce presă bănuia de ceva vreme, a povestit într-un interviu că nu a avut momente prea plăcute de-a lungul sarcinilor trecute. Când era însărcinată cu primul băiat, Kingston, a fost în primul ei turneu solo și pe scenă momente când credea că va vomita. În plus, unele ținute erau o adevărată tortură pentru gravida în 4 luni (pe atunci). La doua 8 luni după ce a născut, se afla din nou 'pe drumuri', alăptându-și copilul în autobuz și în culise, cu doar 5 minute de a ieși pe scenă. Să menții echilbru între muncă și viața de familie este a adevărată provocare, a recunoscut Gwen Stefani, care s-a încumetat totuși să facă un al treilea copil, la o vârstă când cele mai multe mămici răsuflă ușurate că au trecut peste perioada colicilor și a diversificării.

Dacă îi este rău sau se simte inconfortabil, doar cântăreața știe. Tot ce vedem noi este o viitoare mămică extrem de sexy și foarte stilată.

Uite de stil vestimentar a adoptat Gwen de când este însărcinată (foto Hepta)

 

 

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Familie
Buton