Chiar dacă le spunem ghicitori ușoare, copiii se vor bucura din plin de ele. Fiind foarte încântați atunci când știu răspunsurile, cei mici privesc astfel validarea de care au nevoie.
Cuprins
Ghicitorile ușoare sunt potrivite atât pentru copii mici, cât și pentru cei mai mărișori. Acestea sunt o modalitate distractivă de a le capta atenția și de a petrece timp cu cei mici într-un mod costructiv. Chiar dacă sunt ghicitori ușoare, nu ar trebui să fim surprinși atunci când copiii ne dau răspunsuri complet neașteptate. Tot ce trebuie să facem este să îi provocăm să gândească pentru a găsi răspunsul.
Ți-e prieten credincios, chiar și când nu-i dai un os
Răspuns: câinele
Are roți, dar nu-i căruță. Are uși, dar nu-i căsuță. Se numește?
Răspuns: mașinuță
Zgomotul ce ne vestește că ploaia acum sosește.
Răspuns: Tunet
Lacrimi binefăcătoare ce din cer, când nu e soare, cad ca binecuvântare peste- ntinsele ogoare.
Răspuns: Ploaia
Nu-i făina, dar se cerne,
Nu-i covor, dar se așterne,
Peste case și ogoare,
Albă și strălucitoare!
Răspuns: Zăpada
Cu pernuţe la lăbuţe,
Cine calcă-ncetişor
Parca umblă pe covor
Răspuns: Pisica
Are zeci de ace groase, dar nu ţese, nici nu coase.
Răspuns: Ariciul
Nu e peşte, nici vapor- uriaşul mărilor!
Răspuns: Balena
Un dovleac pe patru bețe, geme șunca în cotețe!
Răspuns: Purcel
Zorile eu le vestesc și pe toți eu vă trezesc.
Răspuns: Cocoșul
Are mustăți și gheare,
Șoricelu-i de mâncare
Răspuns: Pisica
Patru picioare are,
Dar să le miște
Nu e în stare.
Răspuns: Masa
Ghicitori ușoare de matematică sunt ideale pentru a le pune copiilor mintea la contribuție și pentru a-i ajuta să facă calcule într-un mod cu totul distractiv.
La bunica în ogradă
Patru căţeluşi fac zarvă.
Azorel, mai suparat,
Repede-a fugit in sat.
Să numaram încă o dată:
Câţi căţelusi sunt în ogradă?
Răspuns: Trei
Trei broscuțe stau la soare,
Una acum în apă sare.
Acum privește spre mal,
Câte broaşte-au mai rămas?
Răspuns: Două
Doi copii merg la școală,
Unul intră-n clasă.
Ia socotește-acum,
Câti mai sunt pe drum?
Răspuns: Unu
Cinci petale floarea are.
Una s-a scuturat. Câte au rămas?
Răspuns: Patru
Trei căţei se bat pe-un os.
Unul pleacă mofturos.
Cine-mi spune cu frumosul câţi împart acuma osul?
Răspuns: Doi
Sunt cinci gâşte laolaltă,
Patru pleacă înspre baltă.
Dacă patru-s la scaldat, câte rămân pe uscat?
Răspuns: Una
Într-un coș sunt 3 mere verzi și 4 roșii. Câte mere sunt în coș?
Răspuns: Trei, restul sunt 4 legume.
Dacă 3 ouă fierb în 10 minute, 56 de ouă în câte minute fierb?
Răspuns: În 10 minute
Scurte și captivante, ghicitorile ușoare în versuri sunt ușor de memorat și adorate adesea de către copii.
Am făcut și pot.
Am învățat și știu.
Am reușit și voi mai încerca.
Ce să fie?
Răspuns: încrederea
Ce culoare îţi spune
Stai şi nu pleca!
Încă nu e timpul
Pentru a traversa?'
Răspuns: Roşu
Nu-l întrebi
Și îti răspunde
Cauți în jur
Și nu știi unde-i.
Răspuns: ecoul
O scânteie mare
Printre nori răsare.
Zarea luminează,
Ne înfricoşează.
Răspuns: Fulgerul
Cutii lungi cu scăunele
Stau școlarii-n rând pe ele!
Răspuns: Băncile
Animal cu chip de om
Țopăie din pom în pom.
Răspuns: maimuța
Nu e pasăre, dar zboară,
Și poartă nume de floare.
Răspuns: liliacul
Cenușiu, cu ochi sticloși
Și cu colții fioroși
Umblă-n haită prin pădure
Și oițe-ar vrea să fure.
Răspuns: Lupul
Are limba de cărbune,
Pe hârtie multe spune.
Răspuns: Creionul
Câmpul alb, oile negre
Cin le vede, nu le crede,
Cin le paște
Le cunoaște.
Răspuns: Cartea
Licurici pe bolta mare,
Apar noaptea când nu-i soare.
Ceru-i ca un giuvaier,
Dar în ziuă, toate pier!
Răspuns: Stelele
Chip de om, dar minte n-are
Nici nu cere de mâncare
Știe jocuri mii și mii
E iubită de copii.
Răspuns:Păpușa
Iată o listă cu ghicitori ușoare potrivite pentru copii mici și mai mari.
Te-ar putea interesa și:
Vrei să-ți antrenezi mintea în continuare? Încearcă să răspunzi la aceste ghicitori grele!