Ghicitori amuzante și captivante, spuse în joacă, acesta poate fi modul în care să-i stimulezi logica și imaginația copilului. Ghicitorile pot face parte din joaca voastră atât acasă, cât și atunci când plecați la drum, pentru că știm cu toții cât de repede se plictisesc copiii la drumurile lungi.
Cuprins
Spuse de părinți sau de bunici, ghicitorile îi vor ajuta pe copii să-și activeze logica și, în același timp, să petreacă timp într-un mod plăcut, cu cei dragi. În funcție de vârstă, copiii pot înţelege sau nu ce se ascunde în spatele unei glume sau unei ghicitori. Așadar, cel mai bine este să fle spunem frecvent ghicitori potrivite care să poată fi pricepute de copii şi care să dea un impuls creativităţii şi inteligenţei lor. În plus, este posibil ca micuții noștri să ne dea răspunsuri complet neașteptate. De cele mai multe ori, acestea sunt corecte, dacă privim din punctul lor de vedere. Așa că putem să le acceptăm ca atare și să ne amuzăm pe seama lor.
Iată o selecție de ghicitori cu haz, unele mai simple, altele mai grele care vor pune la contribuție mintea copiilor și nu doar pe a lor:
Ce trece peste apă și nu face valuri?
Răspuns:Podul.
N-are gură, dar vorbeşte. Şi deloc nu oboseşte. Şi în fiecare zi îţi spune, tot ce se petrece-n lume.
Răspuns:Radioul
Sunt prin apă de aflat, dar trăiesc și pe uscat, de mă cauți însă bine, sunt în casă și la tine.
Răspuns: Broasca.
Cine are urechi și nu aude cu ele?
Răspuns:Acul
Iarna merge prin poiană și gătită ca și-o doamnă. Ce-i?
Răspuns: Vulpea
N-are limbă și nici gură și arată orice făptură.
Răspuns:Oglinda.
Dacă n-ar fi, lumea ar pieri, iar dacă multă este, lumea prăpădește. Ce este?
Răspuns:Apa.
Două fete ce poartă salbă. Una neagră și alta albă. Neîncetat se tot gonesc și în veci nu se întâlnesc.Cine?
Răspuns:Ziua și noaptea
Trupul îmi bagă în casă și capul afară mi-l lasă. Ce este?
Răspuns:Cuiul.
Ce e mic la vedere, dar mare la încăpere?
Răspuns:Capul omului.
Am un copac cu douăsprezece ramuri. În fiecare ramură câte patru cuiburi. În fiecare cuib câte șapte ouă, jumătate albe, jumătate negre. Ce sunt?
Răspuns:Anul, anotimpurile, lunile, săptămânile, zilele și nopțile
Am o ciocolată mare. Şi vă pun o întrebare: De-o mănânc, tăcând chitic .Voi rămâne cu…
Răspuns: Nimic
Care e cea mai bună metodă de a vorbi cu un monstru?
Răspuns:De la distanţă!
O păpuşă gogonată stă pe gheaţă înfăşată.
Răspuns:Foca
Animal cu chip de om, țopăie din pom în pom
Răspuns:Maimuţa
Cenuşiu, cu ochi sticloşi și cu colţii fioroşi
Răspuns: Lupul
N-are gură, dar vorbeşte și deloc nu oboseşte.
Răspuns: Radioul
Răspuns: Ce e alb cu negru şi roşu?
O zebră care a stat prea mult la soare.
Ce se întâmplă când arunci o piatră în Oceanul Atlantic?
Răspuns: Se udă.
Ce urcă, o ia la stânga, la dreapta, coboară, dar nu se mişcă niciodată?
Răspuns: Şoseaua.
Iepurele încălțat stă la margine de sat. Cine e?
Răspuns: Fricosul
Nu e pasăre dar zboară,
Și poartă nume de floare.
Răspuns:liliacul
Uite-o floare zburătoare!
Are aripi colorate,
Colorate și pudrate!
Răspuns:fluturele
Uite ce urechi mari are!
Nașul este și mai mare!
Pe potecă merge-agale.
De îi stă un pom în cale,
Îl rupe ca pe o floare.
Răspuns: elefantul
Nu e bou, dar coarne are,
Duce-o casă în spinare.
Răspuns: melcul
Curelușă verde
Prin iarbă se pierde.
Răspuns: șopârla
Umblă moșul prin pădure
Să culeagă fragi și mure
Pe vâlcea și pe cărare
Se vaită mereu că … moare
Răspuns: ursul
Este un prieten bun,
El mă duce unde-i spun
Cu căpăstru și cu șa
Iarnă-mi plimbă sania.
Răspuns: calul
Pâșa, pâșa pe cărare,
Un ghemuleț cu picioare
Se ascunde în urzici!
Ce să fie? Haide, ghici!
Răspuns: ariciul
Are blană stufoasă și găinile nu le lasă.
Răspuns:Vulpea
Barbă are,
Popă nu-i
Coarne are
Vacă nu-i.
Răspuns: capra
Fuge tare îngrozit
Când aude-un foșnet mic.
Zău, se sperie așa,
Și când vede umbra sa!
Răspuns:iepurașul
Trei căţei se bat pe-un os. Unul pleacă mofturos. Cine-mi spune cu frumosul câţi împart acuma osul?
Răspuns:3-1=2
Sunt cinci gâşte laolaltă, Patru pleacă înspre baltă. Dacă patru-s la scaldat, câte rămân pe uscat?
Răspuns:5-4=1
O pisică albă urcă într-un copac. Cum coboară?
Răspuns: Albă
Într-un coș sunt 3 mere verzi și 4 roșii. Câte mere sunt în coș?
Răspuns: Trei, restul sunt 4 legume.
Dacă 3 ouă fierb în 10 minute, 56 de ouă în câte minute fierb?
Răspuns: În 10 minute
Ce este mai greu, un kilogram de plumb sau unul de făină?
Răspuns: Sunt egale
Casa roșie este pe strada Galbenă. Casa galbenă este pe strada Albă. Unde se află Casa Albă?
Răspuns: La Washington
Cum iese un cal alb care tocmai ce a intrat în Marea Neagră?
Răspuns: Ud
Ia gândește-te și spune, cine-i mai bogat în lume?
Răspuns: Pământul
Ce zboară pe jos, pe sus și nu îl vezi?
Răspuns:Vântul
Vezi și: Cele mai frumoase citate despre copii
Bucățică de cărbune,
Cu veșmânt de lemn,
Pe hârtie lasă urme
Scriind orice semn.
Răspuns: Creionul
Loc de cinste și povață
Șade-n clasă drept în față?
Răspuns: Catedra
Cine urme albe lasă
Pe tabla neagră din clasă?
Răspuns: Creta
Nu sunt carte, dar am foi
Pregătite pentru voi
Cu linii sau pătrățele,
Să puteți scrie pe ele.
Răspuns: Caietul
Are foi și scoarță,
Dar nu e copac,
Cine o-înțelege
Minte are-n cap.
Răspuns: Cartea
Cutii lungi cu scăunele
Stau școlarii-n rând pe ele!
Răspuns: Băncile
Carte albă liniată
Scrii pe ea când e curată!
Răspuns: Caietul
N-are trup, are picioare
Face-n jur o roată mare!
Răspuns: Compasul
Sunt rotundă sau pătrată
Ascut creionul îndată.
Răspuns: Ascuțitoarea
E pătrat și afânat
Și ne-ajută la spălat!
Răspuns: Buretele
O sticluță cu vopsea
Dă penițelor să bea!
Răspuns: Călimara
Nu e șoarec, nici orbete,
Roade pete din caiete,
Ar fi bine și frumos
Să nu-i dăm nimic de ros.
Răspuns: Radiera
Păhărel de oțel
Stă la gâtul unui miel;
Când elevii vin de-acasă
Îndată îi cheamă-n clasă!
Răspuns: Clopoțelul școlii
Sus carton, jos carton,
La mijloc nume de om!
Răspuns: Catalogul
Are limba de cărbune,
Pe hârtie multe spune.
Răspuns: Creionul
Ce e rotund
Și n-are fund?
Răspuns: Cercul
Îl știu toți: și mic și mare
Și elev dar și poet
Toți pornim pe-această cale:
De la A până la Zet
Răspuns: alfabetul
Ieri o aveau numai boierii,
De ea săracii n-aveau parte.
Azi o are toată lumea
Și la mulți lumină împarte.
Răspuns: Cartea
Taie-mi capul,
Scoate-mi limba,
Dă-mi să beau
Și să-ți vorbesc.
Răspuns: Condeiul
Câmpul alb, oile negre
Cin le vede, nu le crede,
Cin le paște
Le cunoaște.
Răspuns: Cartea
Există, așadar, numeroase ghicitori pentru copii de toate vârstele care vor ajuta la stimularea imaginației, inteligenței și, de ce nu, chiar la dezvoltarea unui simț al umorului sănătos.
Vezi și: Ghicitori grele pentru copii și adulți. Cum să îți antrenezi mintea!