Două minunății de fetiţe gemene identice, născute la 48 de secunde distanţă una de cealaltă, imediat după naștere s-au luat de mână. Cazul s-a petrecut în oraşul Akron, din statul american Ohio, iar micuțele au apărut în presa din lumea întreagă la momentul respectiv. Acum ele au împlinit un an și sunt în continuare de nedespărțit.
Gemenii mono mono sunt extrem de rari, se întâlnesc o dată la 10.000 de sarcini cu gemeni. Pentru că aceștia împart aceeași placentă și același sac amniotic, sarcina este considerată extrem de riscantă.
Gemenii monozigoți provin dintr-un singură celulă-ou, iar cei doi gemeni posedă același patrimoniu genetic. Mai mult, l.a gemenii monocorionici, monoamniotici, scindarea are loc între zilele 8-13, cei doi gemeni având un singur corion, un singur sac amniotic și o singură placentă. De obicei, gemenii născuți astfel sunt mai micuți decât un bebeluș născut dintr-o sarcină cu făt unic.
În ciuda temerilor părinților și a medicilor, cele două fetițe, Jenna și Jillian nu numai că au supraviețuit, dar sunt sănătoase și imaginile cu ele au ajuns să facă înconjurul lumii, fiind deja cunoscute ca gemenele care s-au luat de mânuță imediat după naștere.
Și acum , la un an după naștere, micuțele au legătură specială. În tot timpul ăsta ele și-au căutat mânuțele una alteia.
'Până după trei luni nu-și dădeau drumul la mânuțe. Cum era așezată una lână cealaltă, cum se luau de mânuță', povestește tatăl.
Mama, care a stat în ultimele două luni de sarcină internată în spital, spune că și acum i se pare o minune. Și nici nu-i vine să creadă că imagini cu ea și familia ei au făcut înconjurul lumii.
Cele două fetiţe născute la Akron General Medical Center au venit pe lume prin operaţie cezariană şi, cu toate că a fost necesar să petreacă un timp în incubator, ca urmare a unor probleme de respiraţie, starea lor de sănătate este acum bună.
'Mi-a fost foarte teamă la început, după ce am aflat că sunt gemene mono mono, m-am temut chiar că u vor supraviețui', spune mama fetițelor.
Fetițele sunt într-adevăr mai micuțe decât ar fi normal la vârsta lor, dar sunt sănătoase și fericite. Jillian are 7 kilograme și jumătate, iar Jenna are aproape 8 kilograme.
Sursă: Dailymail.co.uk
Video și Foto: Youtube, capturi Youtube