Fetiță de 3 ani, sedată de educatoare

O fetiță de trei ani ar fi fost sedată de educatoare ca să adoarmă mai repede. Mama copilei a făcut plângere la poliție.

Mama fetiței s-a prezentat la o secție de Poliție din Târgu Jiu și le-a spus ofițerilor că două educatoare i-au administrat fiicei sale un sirop ce provoacă somnolență.

Femeia, în vârstă de 22 de ani, s-a sesizat în momentul în care micuța sa a început să îi ceară insistent „siropul de somn', relatează Gorjeanul.ro.

Inițial, tânăra le-a întrebat pe educatoare despre ce sirop vorbește fetița sa, însă ele nu au recunoscut nimic. Ulterior, ea și-a dus copilul la analize, iar în prezent așteaptă rezultatele.

În urma acuzațiilor aduse de femeie, oamenii legii au demarat o anchetă.

La data de 3 aprilie 2019, Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a fost sesizat de către o femeie în vârstă de 22 de ani, din Bumbești-Jiu, cu privire la faptul că, la o creșă din localitate, două educatoare i-ar fi administrat fiicei sale o substanță care i-ar provoca somnolență', se arată într-un comunicat al IPJ Gorj.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, sub supravegherea unui procuror de cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu', au precizat reprezentanții IPJ Gorj.

Sursă foto: 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri
Buton