Fertilizarea asistata medical, depasirea propriilor limite

Silvana Bica, 43 de ani, medic primar obstetrica-ginecologie, este casatorita cu Narcis Arsenie, 47 de ani, om de afaceri. Dupa un an de incercari zadarnice de a ramane insarcinata, Silvana a apelat la metoda de fertilizare in vitro si a devenit mama a trei copii superbi.

„Prinsa de meserie si din lipsa de timp, am tot amanat momentul maternitatii. Asa e cand esti medic: iti dai rezidentiatul, devii specialist, apoi primar… Ca sa traiesti, trebuie sa muncesti, si lucrurile personale se tot amana.

Eu si sotul meu suntem impreuna de cinci ani. Cand am implinit 40 de ani, am hotarat ca trebuie sa avem copii. Dar a trecut un an de zile fara sa apara nici o sarcina si atunci am spus ca nu e cazul sa mai pierdem timpul.

Am fost la Spitalul «Panait Sarbu», unde exista o Sectie de reproducere umana asistata, condusa de prof. dr. Bogdan Marinescu.

Am facut toate investigatiile si, la indicatia medicilor, am ajuns la concluzia ca fertilizarea in vitro este metoda cu cele mai mari sanse de reusita. Noi am fost un cuplu norocos, fiindca am reusit din prima incercare.

Procedura
Intai am urmat un tratament de stimulare ovariana, pentru obtinerea a cat mai multi foliculi, cat mai multe ovocite. Acestea mi-au fost recoltate prin punctie, realizata prin vagin, sub anestezie generala de scurta durata. Apoi am urmat un tratament pentru stimularea mucoasei uterine. Ovocitele au fost puse in contact cu spermatozoizii recoltati de la sot.

Dupa 48-72 de ore, cinci embrioni mi-au fost implantati in uter, cu ajutorul unei sonde. De obicei, nu raman in viata decat unul-doi, ceilalti mor si sunt eliminati. Alteori, raman mai multi; orice metoda de stimulare ovariana poate duce la sarcini multiple. Dupa trei saptamani, mi-am facut analizele (dozare de hormoni din sange) si am aflat ca sunt insarcinata.

Despre cati copii era vorba am aflat dupa inca o saptamana, la ecografie. Cand am aflat ca sunt trei, ne-am bucurat foarte mult. Numarul in sine conta doar legat de riscurile pe care le implica o sarcina multipla. Dilema era daca sa-i pastrez pe toti, asumandu-mi riscul de avort sau de nastere prematura, sau sa apelez la embrioreductie.

Aceasta e o metoda de renuntare la unul-doi copii (prin punctie in cordul embrionului de opt-noua saptamani, care moare si se resoarbe). Asta nu inseamna insa ca dispare riscul de avort pentru copilul ramas. Gestul mi s-a parut inuman si imoral: intai te straduiesti sa-i faci, apoi vrei sa-i reduci! Asa ca i-am pastrat pe toti trei.

Perioada de sarcina a fost si cea mai buna: nu mi-a fost greu, nu mi-a fost rau. Poate ca la asta a contribuit si faptul ca ni i-am dorit foarte mult, am avut multa liniste, sotul meu a fost foarte grijuliu si am avut o comunicare exceptionala medic-pacient. La scurt timp dupa ce am aflat ca sunt insarcinata, am intrerupt activitatea profesionala si am ramas acasa, cu restrictie la efort si urmand un tratament de sustinere a sarcinii.

Nasterea
Am fixat cezariana pe 17 ianuarie, la opt luni si jumatate. Dar ei au vrut sa vina cu doua zile mai devreme. Baiatul a avut 2,2 kg, fetitele 2 kg si, respectiv, 1,8 kg – perfect sanatosi.

Noi o consideram cea mai mare realizare. Sunt ferm convinsa ca, daca as fi apelat la reductie, i-as fi pierdut pe toti. Nu m-a tentat nici o clipa sa fac asta. Mai bine avem trei copii decat nici unul!

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2