Pedepsele – funcționează sau nu?

Deși majoritatea părinților evită să aplice pedepse copiilor, uneori, pedepsele apar ca necesare, ba mai mult, dictate atât de „gravitatea faptei, cât și de dispoziția de moment a părintelui. Înlăturarea unui comportament nepotrivit înseamnă vindecarea și rezolvarea cauzei lui și, indiferent de fapta celui mic, el trebuie educat, nu disciplinat cu forța.

Un copil, de cele mai multe ori, ascunde in comportamentul care ne deranjeaza o nevoie nesatisfacuta. Aceasta poate insemna o nevoie mai mare de atentie, de grija, de timp acordat lui sau un mecanism de adaptare la situatia pe care nu o intelege, sau pe care nu stie sa o rezolve.

Spre exemplu, daca mama nu-i da voie, dar tata ii da voie, comportamentul incoerent al parintilor va dezvolta abilitatea copilului de a se alia raspunsului favorabil actiunii pe care si-o doreste. In consecinta, mama se supara si deseori copilul este pedepsit.

Daca insa ne gandim bine, cel mic nu va intelege cu ce a gresit, ba mai mult, e ca si cum i-am spune sa se supuna cerintelor mamei, intrucat tata nu are un cuvant de spus. Comunicarea intre parinti si consensul acestora asupra regulilor si programului pe care trebuie sa le urmeze copilul sunt esentiale pentru cresterea lui armonioasa.

Din punctul de vedere al tendintei de a corecta comportamentul copilului, parintele isi asuma de multe ori drepturi peste orice statut: de protector, de educator, de ingrijitor si fiinta care i-a dat viata.

Cel mic poate gresi, poate fi neascultator sau neastamparat, poate iesi din cuvantul parintilor si poate da semne de rebeliune, dar adultul este cel care trebuie sa filtreze aceste comportamente si sa le dea raspunsul cuvenit, in functie de insemnatatea lor.

Te-ai gandit ce anume il determina pe copil sa faca un anumit lucru sau ai actionat instinctiv, ca raspuns la comportamentul vizibil? Oare am uitat ca trebuie sa tratam cauza, nu efectele?

Palma nu rezolva

Va propun un scenariu: sunteti la munca si un coleg face altfel decat i-ati spus sau chiar l-ati rugat. Sigur, poate ca acest lucru va afecteaza intr-o masura mai mare sau mai mica, dar va veti duce la el sa ii dati o palma? Poate ca, in cel mai rau caz, va veti imagina ca o faceti.

Dar normele sociale, educatia si respectul fata de o alta fiinta va vor determina sa abordati altfel situatia: cu diplomatie sau cu o cearta, daca fapta e mai grava, dar cautand un mod de rezolvare sau un raspuns. Din pacate, daca un parinte isi imagineaza ca a da viata unui copil ii da si anumite drepturi asupra libertatii, identitatii sau existentei lui ca fiinta aparte de parinti, se inseala.

Nu avem drepturi ca parinti, pe cat avem responsabilitati. Iar scuzele ca suntem stresati, obositi sau nervosi sunt cautate doar pentru a diminua sentimentul de vina cu care ne confruntam.

Practic, evitam sa aflam care este problema reala cu noi si, prin urmare, cu atat mai putin timp si energie vom aloca gasirii motivului real din spatele comportamentului celui mic. Nu a spus nimeni ca „meseria de parinte este usoara, dar ne-o asumam din momentul in care ne gandim ce frumos ar fi sa avem copii.

Alexandrina Anghel, profesor si psiholog, afirma ca „pedeapsa are un rol coercitiv in educarea copilului, insa rolul pedepsei este definit de parintele care, de cele mai multe ori, apeleaza la pedeapsa in lipsa altor metode si instrumente de relationare cu copilul, aceasta fiindu-i cea mai la indemana.

Prin pedepsire, reusim de cele mai multe ori sa insuflam teama ori sa producem suferinta celui mic. In niciun caz aceasta nu il va invata de ce un anumit comportament nu trebuie repetat si nici cu ce anume a gresit. Explicarea acestora si perseverarea pana la obtinerea unei intelegeri din partea celui mic sunt lucruri mai dificile, dar cele care dau rezultate pe termen lung.

Comportament indezirabil

De multe ori, pedeapsa, daca apelam la ea, poate sa amplifice un comportament pe care nu il dorim. „Pedeapsa in educarea copilului poate stopa pe moment un comportament nepotrivit, dar pe termen lung conduce la mentinerea lui, deoarece copilul nu constientizeaza, iar pedeapsa, de cele mai multe ori, naste sentimente de vinovatie puternice, care, mai tarziu, se transforma in comportamente rebele.

In ceea ce priveste comportamentele rebele, acestea sunt dificil de definit, pentru ca ele depind in mare masura de valorile familiei in care creste copilul. De exemplu, un copil care creste intr-o familie de fumatori si care in adolescenta se apuca de fumat, nu va fi perceput de catre parinti ca avand un comportament rebel, situatia fiind diferita in cazul unei familii de nefumatori.

Parintii, prin puterea exemplului, definesc limitele comportamentelor rebele si, de obicei, ceea ce iese din normele familiei este definit drept o conduita sau o atitudine devianta.

Practic, parintii, atunci cand se confrunta cu nesupunere fata de  normele si regulile familiale, identifica anumite comportamente rebele in cazul copiilor. Chiar si atunci cand avem de-a face cu comportamente de nesupunere, pedeapsa nu este o solutie, pentru ca, de cele mai multe ori, ajungem din nou la atacul la persoana, ceea ce determina, in cazul copiilor, perceptia ca sunt respinsi, ca nu sunt acceptati, ei devenind anxiosi, timizi si traind intr-o frica edemica, ce le distruge creativitatea si intervine negativ in procesul de maturizare, amanand sau anuland formarea unei identitati de sine sanatoase, ne mai spune psihologul Ale­xandrina Anghel.

Uite cum să eviți pedepsele – citește continuarea articolului aici

foto Shutterstock