In plina epidemie de gripa in Romania, este de inteles ca exista situatii in care parintii nu sunt siguri daca sa mearga sau nu cu cel mic la spital, nestiind poate cum sa deosebeasca intre o banala raceala si gripa. Iata 2 reguli dupa care sa te ghidezi atunci cand incerci sa decizi daca cel mic e de dus la spital sau nu.
Pagina de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii, administrata de medicul pediatru Dr. Mihai Craiu, a publicat un set de 2 reguli foarte importante in baza carora parintii pot sa ia o decizie corecta, cand vine vorba de mers la spital pentru o eventuala gripa.
„Nu ne repezim la spital cu un copil care are DOAR febra si se simte altfel foarte bine si se joaca norrmal, daca este un copil ce nu are o boala grava cunoscuta, mai ales daca are mai mult de 5 ani.
Nu ne ducem la spital in a 5-a zi de febra foarte mare, asociata cu semne evidente de ILI (NR: Influenza Like Illnes = Boala cu simptome similare cu gripa).
Chiar daca aflam, la acest moment, cu ajutorul testelor de laborator, ca este gripa, e prea tarziu pentru tratament specific cu antivirale.
Tratamentul are eficacitate maxima in primele 2 zile de boala.”
Asadar, ce e important de retinut atunci cand se pune problema prezentarii cu copilul la spital, daca e suspect de gripa, este ca sincronizarea conteaza foarte mult.
Nu este cazul sa mergem cu cei mici la spital daca au un singur simptom asociat gripei, anume febra, dar in rest se simt bine.
In schimb, daca observam simptome de gripa (sunt mult mai subite si mai puternice decat cele ale unei raceli), e necesara prezentarea imediata la Urgente.
Imagine: Shutterstock
Sursa: Facebook Spitalul Virtual pentru Copii