Helen Mirren
Actrița și-a șocat admiratorii când a declarat de ce ea și regizorul Taylor Hackford, cu care e măritată din 1968, nu au copii. Helen a mărturisit că a fost dezgustată de un film educațional despre naștere, pe care l-a văzut pe cînd era adolescentă. 'M-a traumatizat în așa măsură, încât n-am vrut copii și nimic din ce are de-a face cu nașterea. Și astăzi sunt la fel de dezgustată!' – a declarat actrița care, dacă nu ne va lăsa urmași, va lăsa totuși o moștenire impresionantă: multe roluri 'grele', în filme de referință în istoria cinematografică.
Kim Cattrall
La fel ca personajul care a făcut-o celebră (Samantha din Sex and the City), Kim Cattrall nu s-a simțit niciodată atrasă de rolul de mamă. 'Am realizat că dorința de a fi mamă este mai mult generată de presiunea exercitată de cei din jur și că să fiu mamă biologică nu este o experiență pe care sunt pregătită să o trăiesc în viața asta' – a spus actrița într-un interviu pentru O – The Oprah Magazine.
Jay Leno
Deși a scris o carte pentru copii (If Roast Beef Could Fly), Jay Leno a declarat că nici el, nici soția, Mavis Nicholson, cu care este căsătorit în 1980, nu vor copii. Nu a mărturisit și motivul, ceea ce a lăsat naștere speculațiilor – unii au presupus că imensa bărbie a lui Leno ar fi motivul pentru care nu și-ar dori urmași.
Jacqueline Bissett
Cine ar fi crezut că femeia considerată la sfârșitul anilor 70 una dintre cele mai frumoase din lume nu va avea copii. 'Nu regret că nu am copii, a declarat Jacqueline Bissett unui cotidian. Sunt foarte împăcată cu asta. Mă mai gândesc câteodată la subiect, dar îmi dau seama că nu poți să le faci pe toate' – a spus frumoasa actriță, care are însă o familie adoptivă numeroasă, ea fiind nașa actriței Angelina Jolie.
Lara Flynn Boyle
La un moment dat era nelipsită de lângă Jack Nicholson. Dar dacă până și acesta a devenit tată, Lara Flynn Boyle nu s-a lăsat convinsă de beneficiile maternității. 'Îmi plac copiii și îmi plac bărbații, dar nu mă pot dedica lor pentru tot restul vieții. Sunt foarte egoistă. Eu am avut o mamă extraordinară și știu că nu aș putea fi o astfel de mamă. Și nu vreau să aduc copii pe această lume dacă nu pot fi o astfel de mamă. Cred că instituția căsătoriei este o idee bună, dar pentru mine e doar atât, o idee. Nu cred că femeile pot avea totul, chiar nu cred' – declara ea cu doar câțiva ani înainte de a se căsători totuși, cu afaceristul Donald Ray Thomas II. Într-o privință nu și-a schimbat însă opinia și nu a făcut (deocamdată) copii.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2