Doctorița Plușica, la Disney Channel

Disney Channel te așteaptă luni, 18 martie, la ora 11.35, cu un nou serial de animație incitant – Doctorița Plușica. Serialul destinat copiilor cu vârste între 2 și 7 ani cunoaște deja un succes impresionant în rândurile telespectatorilor Disney Junior.

De altfel, seria de animație a cucerit deja și Statele Unite ale Americii, devenind cea mai de succes lansare a unei serii pentru preșcolari, din istoria televiziunii prin cablu. Până în prezent, ocupă primul loc în topul serialelor prin cablu vizionate de copiii de 2-5 ani, precum și primul pe lista serialelor prin cablu, pentru preșcolari, urmărite de toți telespectatorii și de publicul feminin, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani. În urma acestui succes, se pregătește deja cel de-al doilea sezon al Doctoriței Plușica.

doctorita plusica

Doctorita Plușica este un medic foarte special, o fetiță cu numele Dottie, care poate vorbi cu jucăriile și le poate vindeca. Împreună cu prietenii săi Stuffy, Lambie, Hallie și Chilly, Dottie își bandajează jucăriile și le ajută să scape de dureri, în timp ce împarte sfaturi utile micilor telespectatori despre îngrijirea celor din jur.

Fiind urmărit de copii împreună cu părinții lor, serialul a creat premisele unui dialog în familie pe tema importanței unei vieți sănătoase și a compasiunii. De asemenea, animația îi ajută pe copii să scape de frica de doctor pe care atât de mulți dintre ei o au.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri
Buton