O căsătorie fără copii și partaj poate fi desfacută la judecătorie, cu acordul ambilor soți, într-o lună, iar asta costă, deocamdată, 39 de lei (conform unei noi ordonanțe de urgență ar putea crește în curând la 200 de lei). La Primărie, taxa de divorț s-a scumpit de 20 de ori, conform noilor prevederi legislative, ajungând la 500-600 lei, cam cât costă și divorțul simplu la notar, pentru o familie fără copii. Dacă însă aveți de luat decizii privind întreținerea și educarea copiilor sau de împărțit bunuri comune, lucrurile se complică, atât ca timp, cât și ca sume investite în proces. Acesta este momentul în care intervine, salutar, medierea. Cu 1-2 sedințe de mediere puteți economisi timp și bani, și, mai ales, puteți rămâne în termeni amiabili cu fostul partener, lucru deloc de neglijat atunci când acesta este și părintele copilului.
Cum funcționează medierea în caz de divorț?
Când se ajunge la decizia că nu mai poate fi continuată căsătoria, unul din soți (sau ambii, dar în mai putine din cazuri) solicită instanței să pronunțe divorțul și să stabilească ce urmează să se întâmple cu copiii după desfacerea căsătoriei. Sunt și situații în care soții apelează întâi la mediator, urmând ca ulterior să apeleze la instanță.
Odată ce s-a ajuns la un acord cu privire la divorț, dar și în ceea ce-i privește pe copii, cu acordul de mediere redactat de mediator, soții se pot prezenta instanței de judecată, pentru a le fi încuviințat acordul de mediere, sub toate aspectele. Ori se pot prezenta la notarul public, în vederea desfacerii căsătoriei și autentificării acordului privitor la minori.
La mediator se poate ajunge și după pronunțarea divorțului de către instanța de judecată. Adesea, după pronunțarea divortului, sotii continuă să rămână în dispută, iar neînțelegerile privitoare la minori devin tot mai accentuate, tensiunile ajungând sa-i afecteze, atât pe părinți, cât și pe copii. În cadrul procedurii de mediere, cu sprijinul mediatorului, părinții reușesc să-și concentreze atenția mai mult asupra copiilor. Discutand astfel, părinții conștientizează care sunt cele mai bune decizii în interesul copilului, că doar ei știu ce le este cel mai bine, și nu un terț, fie el și judecator. Astfel, în cele mai multe cazuri (peste 80%) părinții ajung să incheie un acord de mediere în baza căruia stabilesc un minim set de principii care să-i ghideze în continuare în luarea decizilor importante ce-i privesc pe copii, stabilesc un program de legături personale părinte – copii (uneori substanțial diferit de hotărârile instantei de judecată) prin care părinții se implică activ și efectiv, într-un mod echilibrat, în creșterea și educarea propriilor copii.
Ce se poate stabili prin mediere referitor la copii
Prin mediere, părinții stabilesc locuința copiilor, modul în care vor lua deciziile importante privitoare la copii, un program de legături personale părinte-copil (asemănător vechiului program de vizitare, dar mai echilibrat pentru părinți), contributia părinților la creșterea și educarea copiilor (contribuție ce se poate stabili în natură sau sub forma unor sume lunare), dar și alte aspecte pe care părinții le consideră importante.
Spre exemplu, au fost încheiate acorduri prin care părinții au stabilit, cu titlu de obligație, că fiecare va încuraja relația copilului cu celălalt părinte și cu familia lărgită, bunici și rude apropiate. De asemenea, în acordul de mediere părinții pot stabili în ce condiții se vor derula plecările în străinătate.
Acordul: ce putere are din punct de vedere legal
Acordul de mediere este un înscris ce cuprinde voința soților/părinților și care trebuie să fie supus încuviințării instanței de judecată. De asemenea, acordul poate fi prezentat notarului public pentru desfacerea căsătoriei.
Prin urmare, potrivit legii, mediatorul sprijnă soții/părinții în ajungerea la un numitor comun, însă acordul lor trebuie să fie adus la cunoștința instanței sau notarului public, aceștia exercitând și un control de legalitate al voinței părților. În special, instanțele sunt atente la respectarea interesului superior al copilului.
Cât durează și cât te costă divortului la mediator
În funcție de fiecare situatie, atât durata cât și costurile medierii pot fi diferite. De regulă, când vorbim și de cauze cu copii minori, se poate ajunge la un acord în două, maxim trei ședințe de mediere, ce au o durată medie de trei ore. În functie de complexitatea cazului și de durata, prin negociere cu părțile, se stabilește onorariul mediatorului. De asemenea, dacă apar costuri suplimentare, soții decid în prealabil dacă și în ce condiții și le asumă fiecare, de comun acord cu mediatorul.
Avantajele medierii pe scurt:
Consultant: Fănuța Lișman (Birou de mediator Fănuța Lișman), formator în mediere și jurist, autoarea cărții Medierea în procesul civil'
foto Shutterstock