Displazia de sold. Ce trebuie sa stii!

Sa vorbim despre displazia de sold, o afectiune care ingrijo­reaza multi parinti si care, nediagnosticata si tratata corect, afecteaza calitatea vietii copilului si, apoi, a adolescentului si adultului.

Daca observati la copil oricare dintre semnele prezentate in acest articol, adresati-va medicului pediatru sau medicului ortoped.

Ce este displazia de sold

Displazia de sold o afectiune congenitala caracterizata prin pozitia anormala a capului femural in articulatia soldului (se misca anormal sau poate chiar sa iasa din articulatie – luxatia soldului). In displazia de sold, cavitatea in care se fixeaza capul femural este prea superficiala sau mai putin adancita (in mod normal este precum o cupa adanca), iar acest lucru permite capului femurului sa alunece partial sau total in afara cavitatii.

Cauze si preventie

Din nefericire, cauzele exacte ale displaziei de sold nu sunt cunoscute, deci nu poate fi prevenita. Poate fi unilaterala, in special la nivelul membrului inferior stang, sau bilaterala. Apare sporadic sau este mostenita, dar poate fi favorizata de urmatorii factori.

Primul factor de risc ar fi istoricul familial pozitiv (12-13% din cazuri).

In al doilea rand, displazia de sold este mai prezenta la fetite (80% din cazuri), din cauza susceptibilitatii mai mari la unul dintre hormonii materni (relaxina), care mareste elasticitatea ligamentara.

In al treilea rand, printre factorii de risc se regaseste orice conditie care determina restrangerea spatiului intrauterin, limiteaza miscarile fetale (o cantitate insuficienta de lichid amniotic in raport cu stadiul de inaintare a sarcinii, greutatea mare la nastere – peste 4 kg, prima sarcina, sarcina gemelara) sau impune o pozitie nefireasca a copilului (un picior tinut mult timp intr-o pozitie incomoda, de exemplu).

In al patrulea rand, aceasta afectiune este des asociata cu torticolis („gatul stramb cauzat de o dezvoltare insuficienta a unuia dintre muschii situati de o parte si de alta a gatului) si metatarsus adductus (o anomalie a antepiciorului destul de frecvent intalnita, 1/10-1/15 nou-nascuti, considerata a fi tot un defect al pozitiei intrauterine care se caracterizeaza prin faptul ca marginea externa a piciorului, vazuta dinspre planta, este convexa din cauza adductiei antepiciorului si ca exista un pliu cutanat medioplantar intern).

In al cincilea rand, apare cu frecventa mai mare la soldul stang, deoarece in pozitia fetala obisnuita, soldul stang este fortat inspre adductie impotriva sacrului mamei. In al saselea rand, este mai frecventa la copiii nascuti prin operatie cezariana sau in cazul prezentatiei pelvine (fatul este asezat cu picioarele, sezutul sau genunchii inainte) si la cei care sunt ingrijiti in sectiile de terapie intensiva.

Diagnosticul pentru displazia de sold

Diagnosticul este unul clinic si ecografic sau radiologic. Ecografia de sold este o investigatie care ar trebui efectuata in mod obligatoriu cum se intampla in alte tari), deoarece incidenta pentru displazia de sold a crescut. Ecografia este o metoda neinvaziva, neiradianta, cu o acuratete ridicata, nu necesita sedare si nici substante de contrast (deci nu implica riscuri secundare). 

Ar trebui efectuata imediat dupa nastere, pana la varsta de 6 luni; ideal, efectuati ecografia intre 4 si 6 saptamani, deoarece este mai bine sa punem un diagnostic mai repede, iar la aceasta varsta copilul are o mobilitate mai scazuta, deci nu va fi deranjat foarte tare de investigatie.

De la varsta de 6 luni, medicul va va recomanda radiografia, care va evidentia intarzierea aparitiei nucleului de osificare epifizar superior; nu va speriati de radiografie, caci nivelul de iradiere este mic, iar beneficiile sunt indiscutabile. Mai bine sa stim din vreme si sa tratam copilul, pentru a-l putea ajuta sa se ezvolte si  sa mearga normal.

Displazia de sold afecteaza 1 din 1.000 de nou-nascuti,in special la rasa alba, si mai ales fetitele.

Sfatul medicului privind displazia de sold

Nu amanati controalele si examenul ecografic!

Diagnosticul ecografic precoce ne permite tratamentul cu metode de abductie, care este foarte eficient, fara disfunctii ulterioare si fara a necesita interventii mai agresive pentru copil. In plus, cu cat inainteaza in varsta si devine mai mobil, cu atat copilul va fi mai deranjat de metodele de tratament.

Peste varsta de 2 ani nu mai este posibil tratamentul conservator, singurul tratament fiind cel chirurgical, care implica riscuri si complicatii (redislocare, rigiditatea soldului, infectii, sangerare, necroza de cap femural cu protezare ulterioara), plus un grad ridicat de disconfort si de stres pentru copil si familie.

De aceea, efectuati controalele pediatrice periodice, ecografia de sold in mod preventiv, si discutati cu medicul pediatru orice semn de intrebare pe care vi-l ridicati referitor la dezvoltarea si, implicit, motricitatea copilului.

Semnele clinice la nou-nascut

Printre primele semnale care pot indica o displazie de sold la nou-nascut si sugar se numara existenta mai multor pliuri tegumentare decat normal la nivelul coapsei pe partea interna si subfesier, care se inregistreaza doar la 10% dintre cazuri, dar nu este un semnal specific al acestei afectiuni.

De asemenea, un semnal de alarma poate fi asimetria acestor pliuri sau o flexibilitate si o mobilitate mai scazute. Pana la varsta de 3 luni, unul dintre primele semne clinice este semnul resortului; in urma efectuarii de catre medic a manevrei Ortolani, apare un clacment al capului femural cand se executa miscarea de flexie a coapselor pe bazin urmata de abductia (tragere spre lateral) acestora; in aceasta pozitie, capul femural intra in cotilul femural; efectuand miscarea inversa, de extensie si adductie (apropiere) a coapselor, capul femural iese din cotil si se percepe din nou senzatia de resort.

Acest semn este foarte valoros, dar se intalneste rar. Manevra poate fi efectuata doar de medic, iar daca copilul prezinta un disconfort si plange, nu va speriati, caci nu il doare. Un alt semnal este limitarea abductiei coapselor; in mod normal, coapsele se pot departa pana la planul pe care sta copilul, dar in displazia de sold, coapsele se pot departa doar sub un unghi de 90 de grade.

• Exista cateva situatii patologice particulare care impun diferentierea de luxatia congenitala de sold si care apar in urma unui traumatism, a unei fracturi (de col femural), in urma unei afectiuni (TBC, steomielita, poliomielita).

Displazia de sold devine mai evidenta cand copilul incepe sa mearga

Trebuie sa stim ca nu in toate cazurile apar semne sau simptome la nou-nascut, tocmai de aceea sunt recomandate controalele periodice. Pe langa semnalele de alarma prezentate anterior, iata care sunt cele care devin evidente la micutii cu displazie de sold de-abia dupa instalarea mersului.

Atunci cand copilul incepe sa mearga, exista anumite semne clinice evidente, precum: scurtarea membrului inferior luxat, devierea fantei vulvare spre piciorul luxat (la fetite), sprijinul pe piciorul bolnav se face inclinand toracele de aceeasi parte in vreme ce bazinul se inclina in jos spre partea opusa.  In luxatiile bilaterale mersul este leganat, iar atunci cand copilul sta in picioare, apare lordoza lombara accentuata cu spatiu mare intre fetele interne ale coapselor.

• Sansele de succes ale tratamentului displaziei de sold in primele 6 luni de viata se ridica la 95%.
• Netratata la timp, displazia de sold poate genera o serie de complicatii (necroza avasculara) si poate afecta chiar dezvoltarea mersului si dezvoltarea fizica si psihica a copilului. Efectuati controalele periodice, adresati-va medicului pediatru si ortoped, respectati tratamentul si se vor vedea rezultatele.

Prognostic si tratament

Prognosticul pentru displazia de sold depinde de precocitatea diagnosticului si tratamentului. Displazia de sold diagnosticata si tratata inainte de mers are un prognostic bun si foarte bun (in primele 6 luni de viata, sansele de succes se ridica la 95%). In cazul copiilor care au inceput sa mearga, prognosticul este variabil, fiind legat de varsta la care se incepe tratamentul, tipul acestuia, de complicatiile care pot sa apara.

Tratamentul este ortopedic (prin imobilizarea in ham sau aparate gipsate succesive de cate 30 zile, cu schimbarea progresiva a pozitiei coapselor) sau chirurgical. La varsta mica, tratamentul poate fi nechirurgical si consta in utilizarea de atele sau hamuri (cel mai folosit fiind hamul Pavlik).

Astfel, copilul va sta cu coapsele in abductie si rotatie interna, timp de 2-3 luni, in general pana la disparitia semnelor radiologice. In tot acest interval, veti face examinari medicale obligatorii repetate si radio-grafii de control la interval de 30 de zile, pentru verificarea aplicarii corecte. Metoda populara a purtarii a doua scutece de unica folosinta simultan este ineficienta si periculoasa, caci ofera o falsa siguranta familiei, amana tratamentul corect si reduce sansele copilului de recuperare.

INGRID BALAN,
Medic Specialist Pediatru
Foto: Shutterstock.com