Ce sunt „Degetele Covid-19”? Cel mai nou simptom al coronavirusului e întâlnit mai ales la copii

Medicii au identificat un nou simptom potențial straniu: problemele cutanate.

Dermatologi care tratează pacienți suspectați sau confirmați cu noul coronavirus semnalează tendințe de afectare cutanată, sugerând că pielea ar putea fi un fel de 'fereastră' către ceea ce s-ar putea petrece în corpul afectat de COVID-19.

Potrivit unui studiu publicat de ABC News, prin intermediul pielii se poate observa dacă o persoană este infectată cu noul coronavirus. Această descoperire ar fi fost constatată în urma unor teste efectuate pe pacienţii infectaţi cu virusul pandemic.

Citește și: Coronavirus: Ce măsuri trebuie să ia părinții pentru a-și proteja copiii

„Degetele COVID-19”, aşa cum este numit de dermatologi, se manifestă prin înroşirea degetelor de la mâini şi picioare, acestea arătând ca şi cum ar fi degerate, explică medicii.

Medicul Misha Rosenbach, de la Universitatea din Pennsylvania susține că descoperirile de până acum au fost mai mult în rândul copiilor şi al adulţilor tineri, adică exact acel segment de populație care poate fi asimptomatic sau purtător de simptome uşoare.

„Ce sunt aceste „Covid-19 Toes”? Reprezintă leziuni locanizate la degetele de la picioare, mai ales ale copiilor. Se pare, că ar putea fi produse ca urmare a unor leziuni ale vaselor de sânge din pielea zonei respective.

Aceste umflături, de culoare violacee, produc senzația de mâncărime si apoi evolueaza ca o mică arsură, ce generează o bășică cu lichid in zona afectată. În literatura de specialitate a medicilor dermatologi se cheamă Pernio. Deoarece în limba latină termenul pentru „degerătură” este „pernio”. Atunci cand purtăm iarna încălțari nepotrivite, în vreme rece, poate să apară pernio…

Citește și: Un bebeluș s-a născut infectat cu coronavirus. Este al doilea caz din lume

Să fie o vasculită Covid-19, la copil? Posibil…

Mesaj pentru acasă – dacă apar, inexplicabil, astfel de leziuni pe degetele de la picioare este bine să nu le treceți cu vederea. Dacă NU ESTE o rosătură de la un pantofi, mergeți la medicul dumneavoastră pentru evaluare”, a explicat, medicul pediatru Mihai Craiu, într-o postare pe rețelele de socialziare.

sursa foto -123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Copilul tau
Buton