De la mama, la mama: iti multumesc ca i-ai dat copilului meu un motiv sa zambeasca

A intalnit-o intr-un restaurant, unde venise sa manance impreuna cu cei trei copii ai sai. Leah Carroll nu este insa ca toate celelalte mamele, avand un baiat cu nevoi speciale, genul pe care oamenii evita sa ii priveasca indelung, despre care evita sa vorbeasca (cu voce tare).

Insa cum copiii sunt extrem de curiosi, mai ales cand sunt atat de mici, intrebarile puse cu voce tare, fara perdea, si aratatul cu degetul nu au ezitat sa apara.

Initial mama celor 3 copii s-a simtit extrem de jenata si incerca sa le reduca tonul vocii, sa ii opreasca din a se uita insistent, insa cum nu era chip, a incercat o alta abordare.

Deloc intamplator, aceasta maniera de a aborda lucrurile a adus o farama de bucurie pe chipul a doua persoane.

Iata cum a trait Leah, mama baietelului cu nevoi speciale, aceasta intalnire:

„Pentru mama a trei copii din restaurantul Chick-Fil-A: Ti-am simtit panica atunci cand baiatul tau de 5 ani a aratat spre fiul meu in caruciorul cu rotile si a strigat „Mama, uita-te la baiatul ALA!”.

Te-ai aplecat si i-ai spus incet lui si fratelui sau de 3 ani ca nu ar trebui sa spuna asa ceva si ca n-ar trebui sa arate cu degetul sau sa se holbeze.

Dar ca in majoritatea cazurilor, astfel de sugestii sunt inutile cu cei mici, care au minti curioase. Ei vor continua sa se uite si sa puna intrebari cu voce tare despre fiul meu diferit.

Cand ti-ai dat seama ca soptitul nu functioneaza, am vazut cum dispare panica. Ai tras aer in piept si ai facut un pas curajos. Ti-ai adus copiii langa Malachi si ai spus „pariez ca lui i-ar placea sa va stie numele.”

In timp ce copiii tai spuneau cum ii cheama, baiatul meu a zambit larg si a inceput sa vorbeasca in felul lui cu ei. Bucuria de pe fata lui mi-a adus lacrimi in ochi – iubeste copiii de varsta lui, insa cei mai multi se tem sa vina si sa vorbeasca cu el.

Copiii tai au continuat sa puna intrebari legat de protezele de pe picioarele lui, despre scaunul rulant, de ce picioarele lui nu functioneaza cum trebuie, de ce isi tine gura deschisa asa.

Ti-ai rupt o bucatica din timp sa iti educi copiii in acel moment si sa ii inveti ca a fi diferit nu inseamna anormal. A fi diferit nu ar trebui sa provoace frica.

Si e ok sa pui intrebari! Multumesc ca i-ai oferit copilului meu sansa de a-i intalni pe ai tai.

Multumesc pentru ca esti genul de mama care isi educa copiii, mai degraba decat sa incerce disperat sa ii reduca la tacere.

Noi, mamele de copii cu nevoi speciale, ne dezvoltam un scut de nevoie. Ne obisnuim cu holbatul, comentariile si soaptele. Trebuie sa faci ceva destul de grav ca noi sa ne mai simtim jignite, mai ales cand comentariile vin din partea unor copii mici.

Oferiti-le copiilor vostri aceeasi ingaduinta pe care noi le-o oferim si folositi oportunitatea pentru a ii educa in legatura cu diferentele dintre oameni.

Asadar, mamico, iti multumesc ca iti cresti copiii invatandu-i sa ii accepte si pe cei ca Malachi. Si iti multumesc ca i-ai dat un motiv sa zambeasca.”

Si alti parinti ar accepta intrebari si curiozitati de acest fel

Punctul de vedere al mamei se pare ca a fost impartasit si de alti parinti ce au o situatie similara. Ei ar intampina cu bucurie intrebari venite din partea celor mici, pentru a-i ajuta sa inteleaga ii inteleaga si sa ii accepte si pe cei diferiti:

„Ca mama a unui copil cu dizabilitati fizice, intotdeauna am acceptat intrebari. Informatia inseamna putere si cu cat sunt mai numerosi cei pe care ii educam, cu atat e mai bine.

Imi doresc doar ca si adultii sa fie la fel de curiosi precum copiii si sa nu se teama sa puna intrebari dificile”, a explicat una din mamici.

„Super! Decan (Nr: propriul copil) iubeste si el copiii.

Ma bucur atat de mult ca scoala ajuta la inlaturarea acestor bariere. El e o celebritate la noi in oras!”

Propria mea fiica mi-a confirmat ca am crescut-o corect, cand m-a invatat ea pe mine un nou concept – „nu au dizabilitati, ci au abilitati diferite.”. Iubesc povestea asta.

Sursa imagini: Facebook Leah Carroll