Zemoase, dulci si racoritoare, pline de vitamina C si fibre, capsunile sunt o atractie pentru copiii de toate varstele. Insa de la ce varsta e recomandat sa ii dai copilului capsuni? Exista riscuri daca ii dai capsuni copilului inainte de vreme, oare? Afla mai jos!
In privinta capsunilor exista o contradictie in randul dieteticienilor, cand vine vorba de includerea lor in alimentatia copiilor.
Majoritatea specialistilor considera ca e necesar sa astepti pana cand bebe are cel putin un an, inainte de a-i da capsuni, mai ales daca exista istoric de alergii in familie sau la alte alimente.
Alti medici sustin ca e ok sa incepi sa ii dai copilului capsuni incepand cu 6 luni, momentul in care incepi si diversificarea.
La polul opus, sunt specialistii care nu recomanda includerea capsunilor in alimentatia copilului, mai devreme de 2 ani.
Care e motivul pentru care capsunile sunt speciale si genereaza dezbateri? Capsunile sunt printre cei mai comuni alergeni.
Aproximativ 8% dintre copii au cel putin o alergie alimentara.
In cazul unor oameni, anumite proteine din capsuni pot declansa o reactie alergica, adesea manifestandu-se ca urticarie (eruptie cutanata).
Copiii ai caror parinti sunt (inca) alergici la capsuni prezinta un mai mare risc de a fi ei insisi alergici la randul lor.
Frecvent, copiii alergici la capsuni resimt senzatie de mancarime, umflare sau amorteala la nivelul gurii, buzelor, limbii, gatului.
Urticaria, eruptie cutanata insotita de mancarimi, este si ea una din reactiile alergice posibile, in urma consumului de capsuni.
Exista si reactii alergice severe la capsuni, ce includ varsaturi, diaree, soc anafilactic (mai rar).
Orice reactie la consumul de capsuni trebuie mentionata medicului pediatru, deoarece se poate amplifica.
Daca cel mic are o alergie, asigura-te ca nu mananca nici produse care ar putea contine capsuni.
Exista totodata un mit care spune ca daca le prelucrezi termic, cum ar fi in dulceata sau gem, capsunile nu mai sunt periculoase pentru copiii ce au alergii la aceste fructe. Din pacate insa, acesta e doar un mit.
In realitate, odata ce creste, cel mai probabil alergia la capsuni va disparea si copilul se va putea bucura in voie de capsuni.
Sursa: livestrong.com
Imagine: Shutterstock