A devenit o regulă să ne creștem băieții astfel ca la maturitate să fie niște bărbați- iubiți sau soți- respectuoși și buni cu soțiile lor. Și asta pentru că noi toate avem în jurul nostru măcar doi trei indivizi care sunt o adevărată povară pentru femeile de lângă ei.
Cu siguranță nicio mamă nu își dorește ca băiatul ei să fie un bădăran. Din acest motiv, educația pe care le-o dăm fiilor noștri este foarte importantă, chiar esențială în formarea lor ca adulți.
O mamă a decis că nu vrea ca fiii ei să devină unii dintre acei bărbați de care femeile fug, motiv pentru care a ales să le vorbească deschis despre menstruație, atunci când s-a ivit ocazia.
'Nu putem ști cu siguranță care este cea mai bună cale de a educa un copil, toate încercăm să facem cum credem că e mai bine și toate mai și greșim. Sper din toată inima să mă descurc cât se poate de bine.
Am o listă întreagă cu lucruri despre care vreau să-mi învăț băieții și, da, unul dintre ele este menstruația. Musafirul din fiecare lună. Mătușa Flo.
Cred că este unul dintre subiectele pe care cele mai multe dintre noi încearcă să le evite când au băieți și asta se vede în educația bărbaților. De regulă, când bărbații vorbesc despre 'perioada aceea din lună', se referă la ziua de salariu.
Chiar dacă bărbații nu au menstruație, cu siguranță se vor confrunta cu această problemă, lunar, în momentul în care va avea o relație serioasă. Menstruația îi va afecta dispoziția iubitei sale. Reacțiile ei și nivelul ei de confort. Am putea spune că menstruația este importantă pentru bărbați, chiar dacă în mod indirect, așa că ar fi bine să știe ce implică asta. Și nu există moment mai potrivit să-i înveți despre ea decât acum, când sunt mici și când o pot percepe ca pe un lucru absolut natural, așa cum este de fapt.
De acord, este o conversație stânjenitoare. Și nu poți să aduci așa, din senin, discuția despre asta. Nu poți spune: 'Hei, dragule, frumoasă zi, nu-i așa? Acum hai să vorbim despre sângerările vaginale!' Clar nu! Dar noi, mamele, știm că atunci când ai copii se ivesc o mulțime de situații în care îi poți învăța orice lucru.
Zilele trecute, băiatul meu de 9 ani îmi scotocea prin geantă. Este una dintre activitățile lui preferate de când era mic și am crezut că uitase de ea. La un moment dat a scos un tampon.
Tot ce aveam în minte era: ‘Te rog nu întreba despre tampon. Te rog nu întreba despre tampon. Te rog nu întreba despre…
‘Mamă, ce ăsta?
Ups! Desigur, a întrebat despre tampon. Nu-mi venea deloc să vorbesc despre asta, dar nu i-am arătat nicio clipă acest lucru, m-am comportat firesc. I-am explicat cum se folosește. Ba mai mult, l-am pus în aplicator și l-am băgat sub robinet pentru a-i arăta cât de mult lichid absoarbe. După asta a zis: ‘e scârbos, dar foarte tare!. Apoi s-a oferit să înlocuiască chiar el în aplicator tamponul pe care îl stricasem.
‘Victorie!, mi-am zis. Am văzut o mulțime de bărbați care nu ar atinge un tampon pentru nimic în lume.
Scopul meu era să le fac un bine iubitelor băieților mei. Să îi învăț să nu le fie silă de un lucru firesc și natural cum e menstruația. Voiam să știe la ce să se aștepte, de la explicația biologică, până la simptome și cauze. Sper că vor înțelege, vor fi mai empatici cu iubitele lor și nu vor face o tragedie din faptul că vor fi rugați să cumpere niște tampoane.
Consider că ăsta va fi un dar pentru jumătatea lor, dar și un avantaj pentru ei. Ce femeie nu iubește un bărbat care este înțelegător când hormonii și uterul ei urlă?
Sursa: scarymommy.com