De ce să închiriezi produse pentru copilul tău?

În ultima vreme am auzit de mai multe ori de posibilitatea de a închiria produse și echipamente pentru cei mici. Rent4Baby, o firmă din București, devine din ce în ce mai cunoscută în rândul tinerilor părinți, oferind spre închiriere o mulțime de produse. Ce este totuși în spatele acestei idei și de ce să fie închirierea opțiunea potrivită?

Proaspeții părinți par a fi de multe ori sceptici atunci când li se propune să închirieze ceva pentru copil, în loc de a cumpăra respectivul produs. Vor tot ce este mai bun pentru copilul lor și pentru unii ideea de a închiria nu inspiră încredere. Și totuși, alții de ce o fac? Este o idee bună să închiriezi echipamente pentru bebeluși și copii? Să vedem care sunt argumentele.

Pentru produse de care nu ai nevoie decât cateva zile sau săptămâni (sau chiar și câteva luni uneori) un calcul simplu arată că economisești bani dacă le închiriezi, în loc să le cumperi. La Rent4Baby tariful zilnic de închiriere scade foarte mult dacă durata închirierii crește. Un exemplu simplu ar fi cel al unui scaun auto ce poate fi cumpărat, să zicem, cu aproximativ 750 lei. Dacă avem nevoie de respectivul scaun doar o zi, tariful de închiriere este de 25 lei și reprezintă în mod clar o alternativă bună la cumpărare. Daca avem nevoie de el pentru o lună, tariful total de închiriere este de 225 lei, respectiv doar 7,5 lei/zi. Practic doar dacă avem nevoie de produsul respectiv mai mult de 2-3 luni devine mai rentabilă achiziționarea sa. Altfel, mai bine închiriem, iar banii economisiți altfel îi folosim pentru alte lucruri utile copilului.

Dar dacă ești decis să cumperi un produs, pentru a-l folosi timp îndelungat, mai ai nevoie să închiriezi? În unele situații, da! Realitatea e că de multe ori constatăm că unele echipamente, odată cumpărate, nu corespund așteptărilor. Un cărucior care ne place mult poate nu va încăpea bine în portbagajul mașinii sau în lift, sania nu o vom folosi decât câteva zile pentru că apoi nu mai este zăpadă, un monitor video va avea performanțe mai slabe decât ne așteptam, copilul nu va accepta un anume pătuț sau scaun de masă (oare de câte ori nu se întâmplă ca ceea ce i-a încântat pe părinți să fie refuzat total de copil?). Returnarea produselor folosite poate fi dificilă și chiar costisitoare uneori, așa că ce e de făcut? Alternativa este să închiriați pentru câteva zile acele produse, sau altele asemănătoare, pentru a le testa. Apoi, vă puteți decide cu privire la achiziționarea lor.

Ideea de a închiria produse pentru copil nu v-a convins încă? Intrați pe pagina de Facebook a Rent4Baby  și vedeți cum a fost pentru alți părinți această experiență. Sau pur și simplu cereți detalii cu privire la produsele care vă interesează. Veți găsi o echipă prietenoasă și dornică să ajute!


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Baby recomanda
Buton