De ce este atat de indecis?

Nu mai vreau iaurt cu capsuni, vreau cu piersici!

Esti la magazin, in fata raftului cu iaurturi. Il intrebi: De care luam?', iar el raspunde: cu capsuni'. Mai vrei si altul?'. Nu', raspunde el, cu capsuni!'. Ajungeti acasa, cere iaurtelul si, dupa doua lingurite, il impinge cat colo: Nu din asta, nu mai vreau, vreau cu piersici!'.

Si nu e vorba numai de iaurt, asa face si in ceea ce priveste supa (vreau cu fidea'), si cand i se da – nu, ca vrea de fapt cu galuste, si tot asa. Ce il face sa se razgandeasca? Este numai rasfat? Poate ca ar fi bine sa nu ii mai dam de ales?

Parintii copiilor care mananca cu greu stiu ca nu e bine sa nu le dai de ales. Ceea ce stiu copiii este ca sunt de acum mari si pot alege.
Ceea ce nu stiu inca este ca, daca alegi, inseamna ca iei una si nu o mai poti lua pe cealalta. Aceasta este alegerea. Ea presupune un sau – sau', nu un si – si'. La 4-5 ani, copiii nu au inteles inca acest lucru.

Sunt copii care aleg in cunostinta de cauza de la o varsta mai mica, dar ei sunt exceptiile. Acest lucru ar presupune ca stiu exact ce vor, stiu exact ce le place.

Sau poate nu sunt dispusi sa aiba experiente noi. Oricum ar fi, cand copiii de aceasta varsta sunt pusi in situatia de a face alegeri, ei abia invata sa ia decizii pentru ei insisi si nu stiu foarte bine cum sa o faca, ei acum abia incep sa invete despre consecintele acestor alegeri.

Pe de alta parte, sunt inca destul de impulsivi in exprimarea faptului ca le place sau nu un lucru, si nu au cu adevarat rabdare sa constate (mai mult de doua lingurite, de exemplu) daca chiar le place acel lucru, fara asistenta si suport din partea parintilor.

E bine sa lasi co­pilul sa aleaga optiunea pe care o cre­de cea mai bu­na!

Inainte sa ne cuprinda disperarea din cauza indeciziei copilului nostru, mai bine ne consolam pentru moment cu gandul ca nici Donald Trump nu s-a nascut cu capacitatea sa legendara de a lua decizii, ci a invatat acest lucru in timp. Fiecare copil trebuie sa inceapa de undeva.

Daca astazi copilul tau trebuie sa aleaga intre a cumpara iaurtul cu capsuni, piersici, visine sau mango, maine va trebui sa stie sa ia decizii mult mai complexe. Va trebui sa stie sa aleaga intre a-si face lectiile sau a vedea un film, intre a merge la Medicina sau la Poli­tehnica, sa aleaga un job sau altul, un sot sau altul etc.

Pe timp ce trece, atat deciziile cat si consecintele acestor decizii vor fi tot mai mari si tot mai importante. Cu putina rabdare si simt al umorului, invatand sa aiba o perspectiva corecta asupra situatiei, poti sa iti ajuti copilul sa faca alegeri, sa ia decizii si, lucrul cel mai important, sa isi asume consecintele acestor decizii.

Parintii sunt cei care ii pot invata pe copii aceste lucruri, in primul rand prin a-i face sa simta consecintele alegerilor pe care copiii le fac, chiar daca este greu pentru ei (ca parinti) sa vada dezamagirea si frustrarea copilului.

Este foarte important sa permitem copiilor sa simta pe propria piele consecintele deciziilor lor, dar sa ii si consolam cand au nevoie (verbal), si mai ales sa ii laudam atunci cand fac alegeri reusite.

Iata cativa pasi pentru a ajuta copiii sa ia decizii si sa renunte la indecizie, care, din pacate, cu timpul, tinde sa se transforme intr-o trasatura de caracter:

  • ajuta-l sa identifice situatia problematica, precum si sa clarifice, pentru el si pentru ceilalti, in legatura cu ce trebuie sa ia decizia. Cum? Prezinta-i situatia in cuvinte simple si nu uita sa o discuti cu copilul in intregime, nu doar in parte, ajutandu-te de intrebarile – cine?, ce?, unde?, cand? si de ce?, legat de situatia respectiva. Ajuta copilul sa se concentreze pe fapte si nu sa faca judecati pe baza emotiilor;  
  • faceti o lista de optiuni – care sunt optiunile (de alegere) posibile ale copilului, pentru ca toate situatiile au mai multe optiuni, indiferent despre ce ar fi vorba, dar de cele mai multe ori copiii nu pot vedea decat una. Puneti in discutie si optiunile bune', dar si 2-4 din categoria celor rele', chiar daca sunt aberante. Sugerati si voi optiuni daca cel mic nu gaseste;  
  • pentru fiecare optiune in parte, faceti lista de avantaje si dezavantaje – ideea este sa ajuti copilul sa vada consecintele – atat pe cele bune, cat si pe cele neplacute – ale acelei alegeri pe care o face. Pune intrebari copilului pentru a-l ajuta sa identifice aceste consecinte, nu i le spune tu.

Pentru a-l ajuta sa ia decizii poti sa incepi prin:

  • a limita alegerile – spune-i ori de cate ori are de facut alegeri si se manifesta indecis ca poate opta pentru un singur lucru, nu mai multe, orice ar fi in discutie (jucarie, im­bra­caminte, alimente, distractie) si ingusteaza gama, in sensul ca a pune copilul sa aleaga dintre 10 optiuni poate fi extrem de dificil, chiar si pentru un adult. 2-3 optiuni sunt suficiente pentru inceput;  
  • nu certa copilul pentru alegerea facuta, mai degraba fii alaturi de el, dar ferm pe pozitii: Imi pare rau ca nu te bucuri de iaurtul pe care l-ai ales astazi, dar data viitoare cand mai mergem la maga­zin, poti sa te uiti mai bine si sa alegi altceva'.  
  • uneori poti sa ii mai dai si o a doua sansa, mai ales daca este vorba de lucruri mai impor­tan­te – daca, de exem­plu, alege sa iasa afara cu pantofii cei noi, riscand sa ii strice in nisip, si se razgandeste in ultima clipa, nu il obliga sa suporte consecintele.

Text: Cristiana Haica; Foto: Dreamstime. 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Comportament
Buton