Copiii cu dermatită atopică au o piele care reacționează foarte tare la schimbările de mediu. Vara eczema se agravează din cauza uscării axagerate a pielii.
Ce poți face pentru a preveni agravarea eczemei?
- Trebuie evitat spălatul excesiv – deși pe durata băii cel mic se simte confortabil, ulterior, mâncărimea este mai intensă pentru că pielea se usucă mai repede. După baie folosiți o loțiune hidratantă hipoalergenică, aplicată în strat subțire, pentru a lăsa porii să respire.
- Îmbrăcați-l pe cel mic cu hăinuțe din materiale moi – dacă alegeți inul, aveți grijă ca fibra să fie moale, pentru că deși e o fibră naturală, inul neprelucrat bine rămâne scorțos și agresează pielea, agravând senzația de mâncărime.
- Înotul are multe beneficii pentru cel mic și nu ne imaginăm vara fără o bălăceală. Dar mare grijă unde mergeți! Țineți cont de faptul că oricum, înotul în piscină sau apă dulce agravează dermatita, chiar și în condiții de maximă igienă, și fiți pregătiți cu o cremă emolientă pe care să o aplicați imediat după ieșirea din apă și un duș de curățare a pielii, pentru a îndepărta depunerile de elemente chimice de la substanțele dezinfectante.
- Mare atenție la cremele de protecție solară – folosiți produse din gamele special create pentru copiii cu dermatită atopică – produsele pe bază de ulei sau care conțin multă grăsime astupă porii și accentuează senzația de mâncărime.
- Dacă plecați în concediu nu uitați să vorbiți înainte cu pediatrul, care să vă prescrie un antihistaminic sau un produs cu corticosteroizi pe care să-l puteți folosi în caz de urgență, dacă mâncărimea devine de nesuportat.
- Când mâncați la restaurant, aveți grijă să evitați acele mâncăruri care pot agrava eczema, produsele care au în componență laptele, de exemplu.
foto Shutterstock