Cum te comporţi cu un „bebeluş dificil“

Când copilul e „dificil, nu este vorba numai de ce a făcut sau nu mama, de ce a făcut sau nu tatăl pentru copil, ci de felul în care cooperează ei, ca părinţi, pentru creşterea şi îngrijirea copilului.

„Parcă nici nu am copil, doarme noaptea, mănâncă bine, nu este plângăcios… Există mămici care spun cuvinte incredibile despre bebeluşii lor.

Altele, în schimb, care pot fi recunoscute uşor după cearcăne şi faţa prelungă, uluite de ceea ce aud de la primele, nici nu mai îndrăznesc să spună cum sunt pruncii lor: agitaţi, plângăcioşi, mofturoşi la mâncare etc.

Pe bună dreptate, aceste mămici cu bebeluşi dificili încep să se întrebe: „Dacă există şi astfel de bebeluşi liniştiţi, înseamnă că este al meu defect? Este vorba de ceva ce ţine numai de copilul meu? Este oare vina mea?

Oricare dintre aceste întrebări-suspiciuni poate fi valabilă. Într-adevăr, există bebeluşi temperamentali, care sunt consideraţi bebeluşi „dificili.

Ceea ce, cu alte cuvinte, ne duce cu gândul la faptul că acest comportament de aparentă veşnică nemulţumire şi agitaţie a micuţului nu ţine de nimic altceva decât de propriul lui temperament.

Dar mai există şi părinţi care nu sunt dispuşi să tolereze un bebeluş mai plângăcios, mai agitat, iar ei, prin comportamentul lor, induc copilului comportamentul de bebeluş dificil.

Când părinţii intră în contradictorii discuţii legate de creşterea copilului, acesta va dezvolta probleme de comportament şi în anii următori.

Când vorbim de bebeluşii dificili, nu ne gândim la cei cu probleme medicale, la cei care nu sunt hrăniţi adecvat sau nu li se asigură condiţiile de mediu. Vorbim despre bebeluşii care se dezvoltă absolut normal şi care, deşi nu sunt incomodaţi de nicio problemă, sunt nemulţumiţi, agitaţi, plângăcioşi, inconstanţi în solicitări şi obiceiuri.

Ei bine, aceşti bebeluşi nu sunt o corvoadă, ci o provocare. Pentru că din ei putem creşte cei mai buni sau cei mai dificili copii.

În condiţiile în care bebeluşii dificili sunt îngrijiţi corespunzător din punct de vedere al comportamentului parental, ei devin la fel de buni sau mult mai buni la învăţătură decât copiii care au fost bebeluşi nedificili.

Pe când un comportament parental inadecvat îi poate transforma în preşcolari şi şcolari cu probleme de adaptare şi învăţare.

Când vorbim de comportament parental adecvat, ne gândim la înţelegere, calm, interacţiune frecventă cu copilul, prin a-i vorbi şi a te juca cu el, cel inadecvat caracterizându-se prin duritate, interacţiune inconstantă, anxietate, neglijenţă.

Dacă însă fiecare dintre părinţi are, separat, în interacţiunea cu copilul un comportament adecvat, iar când copilul se află în prezenţa ambilor părinţi comportamentul lor este greşit (se contrazic, îşi fac observaţii în prezenţa bebeluşului, escaladează conflictul ridicând vocea etc.), efectele sunt extrem de nocive, mai ales pe termen lung.

Pe termen scurt, obţinem din partea copilului o reacţie de protest, uneori destul de violentă, plâns nervos, agitaţie.

Psihologii spun că 50% din tendinţele de manifestare a personalităţii copilului sunt prezente înainte de naştere.

Un bebeluş poate fi dificil pentru că aşa este el, sau îl putem face dificil prin felul în care interacţionăm noi, ca părinţi, cu el.

• Bebeluşul calm, relaxat îi va face şi pe părinţii săi să se simtă astfel. El reuşeşte să inspire un suflu de încredere în sine părinţilor, îi face să se simtă părinţi capabili, competenţi, iar aceştia îşi vor iubi copilul şi mai mult.

• Bebeluşul dificil, iritabil, tensionat îşi va face părinţii să se simtă neajutoraţi, incompetenţi. Deşi nu este vina lui că este aşa, părinţii vor avea oarecare resentimente faţă de micuţul care parcă refuză să fie împăcat, liniştit. Ei încearcă să îl facă să se simtă bine, însă copilul parcă se încăpăţânează să fie neliniştit, nemulţumit. După câteva luni de accentuare a stărilor de nemulţumire, părinţii ajung să fie epuizaţi, ba chiar distanţi faţă de bebeluş.

• Cum să iubeşti un bebeluş dificil – Este foarte uşor de iubit un bebeluş cooperant. Este, pur şi simplu, adorabil. Dar este extrem de provocator să iubeşti un bebe necooperant. Părinţii trebuie să aibă mereu în minte două cuvinte când se apropie de copilul lor: răbdare şi blândeţe, căci acestea fac diferenţa în cazul copilului. Dacă sunt agitaţi, starea lor creşte agitaţia copilului, calmul însă are impact asupra sistemului nervos al celui mic şi, cu timpul, repetând această atitudine faţă de el, îl putem imprima şi micuţului.

• În lipsa feed-back-ului imediat din partea copilului la comportamentul lor blând şi calm, părinţii trebuie să îşi acorde singuri un feed-back pozitiv pentru a rezista fizic şi psihic unui copil insensibil la comportamentul lor. Ei trebuie să îşi asigure pauze de recuperare a energiei şi echilibrului psihic, să caute sprijin de la ceilalţi şi chiar suport terapeutic pentru a se întări, deoarece copilul are nevoie de ei.

Foto: shutterstock.com.