Cum se dezvoltă bebelușul în prima lună

De-abia a venit pe lume, dar bebelușul tău face progrese uimitoare în fiecare zi. În prima lună, îți recunoaște deja vocea, reacționează la culorile puternice, își dezvoltă semnificativ musculatura gâtului și au loc  primele încercări de ridicare a capului atunci când stă pe burtică și încearcă să comunice cu tine, 'gâlgâind' fericit când te simte în preajmă. Uite cum se dezvoltă bebelușul în prima lună.

 

Uite cum își dezvoltă cele 5 simțuri și cam ce face un bebeluș în prima lună. Reperele sunt valabile pentru copiii născuți la termen. Dacă bebelușul tău s-a născut prematur (înainte de săptămâna 37), va avea nevoie de ceva mai mult timp pentru a dezvolta aceste deprinderi. De aceea, medicii dau copilului prematur 2 vârste – cea cronologică, pe care o calculează din data nașterii, și cea 'corectată', pe care o calculează de când ar fi trebuit să se nască cel mic. Toate progresele și achizițiile bebelușului se calculează în cazul unui prematur de la data la care ar fi trebuit să se nască, nu de la cea la care a venit grăbit pe lume. 

Văz
– Vede la o distanță de 20-40 cm și, într-o primă fază, nu distinge culorile (asemenea cățelușilor)
– Îl atrage fata ta și te studiază cu mare atenție. Tu ți-ai imaginat timp de 9 luni cum arată, dar probabil ca același lucru îl simte și el, după ce ți-a auzit vocea, dar nu te-a putut vedea.
– Percepe shimbările de lumină și are reacții atunci când vede o jucărie viu colorată (uite cum vede bebelușul, lună cu lună)

Auz
– Reacționează la stimuli sonori.
– Este sensibil la auzul unei voci. Dacă mama îi vorbeste, o privește ca și când ar întelege fiecare cuvânt.

Miros
– Recunoaște apropiații dupa mirosul pe care-l emană.
– Reacționează prin mișcare la un miros puternic sau care îl deranjează.
– Trebuie să știi că nu tot ce ți se pare ție plăcut mirositor e pe placul bebelușului.

Gust
– Îi place gustul dulce.
– Dacă i-ai da o picatură dintr-un suc de lămâie (ceea ce nu e recomandat) ai observa ca va închide gura și-și va retrage limba.

Simț tactil
– Percepe la nivelul pielii senzațiile induse de schimbările de temperatură și durere. Ține pumnii strânși, iar dacă îi întinzi un degețel, se agață de el cu surprinzător de multă putere. Acesta este un reflex pe care bebelușul îl va păstra în primele 2 luni din viață.

– Dacă îi pui o jucărie în față, se va uita la ea și va întinde mânuța, dar nu o va putea apuca. Probabil că va ține pumnișorii închiși, chiar dacă va atinge jucăria.

 

foto Shutterstock

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Bebelusul
Buton