Adio somn! Cum se descurcă Măruță în postura de tătic de fată

Andra și Cătălin Măruță sunt în al nouălea cer de când au devenit părinți pentru a doua oară. Cu toate acestea, cei doi nu sunt feriți de greutățile pe care le întâmpină orice familie atunci când are un copil mic.

Invitat la petrecerea pe care Pepe a organizat-o pentru fiica lui Maria cu ocazia zilei onomastice, Cătălin Măruță a mers însoțit de fiul său David, iar Andra și micuța Eva au rămas acasă. Întrebat cum se descurcă cu doi copii, el a recunoscut că este pe cât de frumos, pe atât de obositor.

Așa cum se întâmplă în cazul celor mai mulți bebeluși, micuța Eva, care nu a împlinit încă o lună, se trezește de mai multe ori în timpul nopții.

'Fetița face foarte bine. Și Andra face foarte bine. Toată lumea e foarte bine. Încă nu m-am dezmeticit, dar nu cred că este, cel puțin acum, o diferență între rolul de tată de băiat față de cel de tată de fată. Totul e conform normelor. Cu somnul… eee, ne trezim din trei în trei ore, dar asta nu este o problemă', a declarat Cătălin Măruță cu zâmbetul pe buze, dar arătând cu mâna spre cearcănele care încep să se vadă.

'E o fetiță cuminte. Cu mine seamănă. Eu când eram mic eram foarte cuminte, spre deosebire de Andra, care atunci când era mică nu era deloc cuminte, era foarte gălăgioasă. David seamănă cu Andra', a mai spus Cătălin Măruță mândru, la Antena Stars.

În timp ce Cătălin a mers cu fiul său la petrecerea finuței lor- fiica lui Pepe și a Ralucăi, Andra a sărbătorit acasă alături de Eva Maria Ioana, prima zi onomastică a micuței.

'Cu Maria mea într-o zi specială de Sfânta Maria! Toate gândurile noastre bune, merg către cei care poartă acest nume sfânt! Vă pupăm!', a scris Andra pe pagina ei de Facebook.

Cu Maria mea intr-o zi specială de Sfânta Maria! Toate gândurile noastre bune, merg către cei care poarta acest nume sfant!❤️ Va pupăm!

Posted by Andra on Saturday, August 15, 2015

Andra a adus pe lume, la sfârșitul lunii iulie, o fetiță sănătoasă care a primit nota 10 la naștere. Micuța s-a născut la ora 10 și a avut 3,630 Kg și 50 de centimetri înălțime. Eva Maria Ioana este al doilea copil al cuplului. Cătălin și Andra Măruță mai au un băiețel, David, în vârstă de patru ani.

Nimic nu se compara cu dragostea lor! ❤️

Posted by Andra on Tuesday, July 28, 2015

 

 

Citește și: Ei au devenit părinți în această vară. Cele mai emoționante imagini cu bebelușii vedetelor | FOTO


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Vedete si copii
Buton