Cum să-ți alegi parfumul în funcție de zodie

Te-ai întrebat vreodată dacă zodia ta poate fi un criteriu în alegerea unui parfum? Răspunsul este da, căci la fel cum personalitatea îți determină stilul vestimentar, la fel și caracteristicile semnelor zodiacale au strânsă legătură cu preferințele în materie de arome. 

Un exemplu în acest sens sunt cei cu firi puternice și cu calități înnăscute de lideri, care vor avea întotdeauna tendința să aleagă un parfum intens, cu note condimentate. Cei mai probabil ei sunt într-o zodie de foc, precum Berbecul. De cealaltă parte, persoanele joviale, care știu întotdeauna cum să mențină echilibrul în viața lor, vor opta pentru mirosuri florale, fresh, ușor dulci. Ele sunt, de cele mai multe ori, nativii Balanță. 

Cea mai potrivită esența de parfum în funcție de zodie va fi întotdeauna cea care are legătură cu categoria semnului tău astrologic. Zodiacul este împărțit în patru mari categorii, care coincid cu elementele primordiale ale vieții: foc, apă, aer și pământ. Fiecare semn se află sub influența unor caracteristici dominante, care de multe le determină personalitatea și felul de a fi. 

Alegerea parfumului se face în strânsă legătură cu aceste elemente, iar mai jos vei găsi cele patru mari categorii, zodiile care se încadrează în fiecare din ele, precum și notele de parfum potrivite, din care să te poți inspira în alegerile tale.

Parfumuri pentru zodiile de foc

Cele trei zodii de foc sunt Berbec, Leu și Săgetător, iar fiecare este caracterizată prin pasiune, putere și viață trăită la intensitate maximă. Ce parfumuri ar trebui să aleagă aceste semne zodiacale? Note care merg mână-n mână cu personalitatea lor puternică. Optează pentru arome condimentate, orientale și lemnoase! 

Cea mai întâlnită variantă este cea a parfumurilor cu arome extrase din mosc, ambră sau ghimbir. Acestea pot fi combinate cu succes cu note de piper roz sau busuioc. Focul reprezintă pasiunea, așa că notele cele mai intense ale parfumurilor se vor regăsi pe lista Berbecilor, a Leilor și a Săgetătorilor. 

Parfumuri pentru zodiile de apă 

Zodiile de apă par cele mai joviale persoane, însă adesea pot fi timide sau introvertite. Totuși, au o poftă de viață și un spirit copilăresc așa cum rar întâlnești. Pentru Pești, Rac şi Scorpion, cele trei semne de apă, parfumul perfect va avea note de scorțișoară, flori de portocal, ghimbir și tămâie. Sunt acele mirosuri ușor înecăcioase la început, dar care lasă în urmă o aromă dulce, plăcută. 

Parfumuri pentru zodiile de pământ

Zodiile de pământ, Taur, Fecioară și Capricorn, sunt acele firi raționale, mereu cu picioarele pe pământ și adesea critice. Lor li se potrivesc cel mai bine parfumurile ușor înțepătoare, cu note de bază cu piper negru, salvie, patchouli și lavandă. De asemenea, mirosurile dulci sunt și ele potrivite pentru zodiile de pământ, pentru că au menirea de a-i „înmuia' pe cei născuți sub aceste semne, care pot deveni cei mai calzi și blânzi oameni din lume. Alege vanilia, moscul și uleiurile esențiale de trandafir sau magnolie! 

Parfumuri pentru zodiile de aer

În cele din urmă, zodiile care stau sub elementul aerului, Vărsător, Gemeni și Balanță, sunt cele care se pricep cel mai bine să creeze un echilibru în tot ceea ce-i înconjoară. Ei găsesc mereu soluții și sunt de cele mai multe ori gata să ajute. Firii lor generoase, adesea schimbătoare, se potrivește cel mai bine cu parfumurile care au în compoziție note lemnoase și florale, cum ar fi lemnul și iasomia, sau mușchi și lavandă ori liliac.

Cum alegi parfumul potrivit în funcție de zodie? Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să cunoști elementul sub care se află semnul tău zodiacal, ca mai apoi să optezi pentru note și arome potrivite personalității tale și caracteristicilor zodiei în care te-ai născut.

Sursa foto: Unsplash.com 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Diverse
Buton