Cum să ne pregătim pentru o sarcină!

Perioada imediat anterioară sarcinii (preconcepţională) este la fel de importantă ca şi întreg parcursul sarcinii pentru viitoarea familie, iar investigaţiile şi consulturile de specialitate efectuate reprezintă o etapă importantă în depistarea şi tratarea anumitor afecţiuni sau corectarea unor vicii, care pot avea consecinţe asupra sarcinii.

Astfel, optimizarea stării de sănătate a mamei este esenţială pentru succesul viitoarei sarcini.

Sfatul preconcepţional are trei componente:

1. identificarea factorilor de risc legaţi de sarcină;

2. educarea cuplului în privinţa acestor riscuri;

3. iniţierea metodelor corective asupra lor.

Factorii de risc legaţi de sarcină cuprind afecţiuni preexistente ale viitoarei mame cu impact asupra prognosticului sarcinii: malformaţii ale aparatului genital, diabetul zaharat, bolile cardiace congenitale sau dobândite, hipertensiunea arterială, bolile tiroidei, lupusul eritematos sistemic, alergiile la medicamente, astmul bronsic, epilepsia, bolile infecţioase, boala tromboembolică şi trombofiliile etc.

Vârsta mamei peste 35 de ani, istoricul de avorturi spontane repetate, naşteri premature sau feţi morţi înainte de naştere, bolile genetice în familie, expunerea la toxine şi radiaţii, fumatul, consumul de alcool sau de substanţe stupefiante, stresul psihosocial, climatul financiar nefavorabil, obezitatea, anumite medicamente, toţi aceştia sunt consideraţi factori de risc suplimentari.

În vederea depistării lor se impune stabilirea istoricului medical al femeii printr-o anamneză detaliată (discuţie medic-pacient), consultaţie generală şi de specialitate, care să cuprindă examinarea întregului corp, dar mai ales a glandei tiroide, a sânilor, a inimii, a pielii şi a aparatului reproducător, precum şi consult stomatologic.

Vezi pe avantaje.ro ce analize îți recomandă dr. Roxana Chirilă atunci când te pregătești pentru sarcină!


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Contraceptie si planning
Buton