Odata cu intoarcerea la scoala, problemele specifice colectivitatii reapar. Iata cum previi infestarea cu paduchi, inainte ca acestia sa apara si in parul copilului tau.
Vremurile parului tratat cu gaz impotriva paduchilor sunt de mult apuse, din fericire. In prezent exista sampoane speciale impotriva paduchilor, iar procesul nu mai este deloc unul dureros.
Contrar credintei populare, aceea ca paduchii apar pe parul murdar, acesti paraziti prefera de fapt parul cat mai curat si cat mai bogat.
Paduchii raman insa un stigmat ce poate afecta emotional atat copilul, cat si parintii. Acest lucru se intampla deoarece atat ceilalti copii, cat si adultii, judeca aspru un astfel de eveniment.
Insa nu este mai usor sa previi decat sa tratezi?
Cel mai simplu mod de a tine paduchii la distanta de parul copilului tau este sa folosesti uleiuri esentiale.
Uleiurile esentiale cu miros puternic, precum cel de arbore de ceai, menta, levantica sau rozmarin sunt ideale pentru prevenirea paduchilor. Acestia nu suporta mirosul si nu se vor muta in parul copilului tau.
Citeste si: Postarea unei învățătoare de la o școală din București a ajuns virală: 'Am păduchi și nu mi-e rușine'
Este foarte important sa retii ca uleiurile esentiale NU se folosesc ca atare, ci intotdeauna se dilueaza.
Astfel, intr-o sticla cu pulverizator poti pune apa calduta, in care sa diluezi cateva picaturi de ulei esential.
Periodic este necesar sa schimbi uleiul esential folosit, deoarece parazitii au o adaptabilitate foarte mare si se pot obisnui cu mirosul.
Aceasta practica este necesara cu precadere in situatiile in care auzi ca in scoala sau gradinita copilului tau exista risc de infestare, insa metoda poate fi folosita cu usurinta si fara sa existe un risc anume.
Uleiurile esentiale mai pot fi adaugate si in samponul obisnuit pe care il folosesti la spalarea parului copilului, in aceeasi masura: cateva picaturi diluate in sticla de sampon.
Totodata, asigura-te ca parul copilului tau nu este pieptanat cu alta perie decat cea proprie si ca nu face schimb de caciuli, sepci sau agrafe de par cu alti copii.
Controleaza-l periodic, ori de cate ori il speli pe cap, si ia seama daca observi mici bobite alb deschis, cu forma alungita, de lacrima. Foloseste un pieptane foarte des, special pentru paduchi.
Nu intotdeauna infestarea cu paduchi produce si mancarimi, asadar precautia te poate ajuta sa observi infestarea din faza incipienta.
Sursa articol: littlethings.com
Sursa imagine: 123rf