Să începem prin a explica ce sunt gastroenteritele; este vorba de inflamaţia mucoasei stomacului şi intestinului subţire şi gros, de origine infecțioasă, dar poată fi determinată și de ingestia de medicamente, substanţe toxice chimice care afectează deopotrivă copiii și adulții. Adulții sănătoși trec mai uțor peste aceste episoade, însă, la categoriile de risc – copii, gravide, bătrâni, bolnavi cronici – pot apărea complicații grave din cauza deshidratării, de aceea prevenția este extrem de importantă.
Gastroenteritele bacteriene sunt mai puţin frecvente decât cele virale, dar pot fi mai ușor evitate printr-o igienă a alimentației corectă și printr-o igienă personală corectă. Indiferent de tipul de bacterie (precum E. Coli, Clostridium, Salmonella, Shigella), este bine să recunoaştem semnalele de alarmă şi să ne adresăm neîntârziat medicului sau serviciului de urgenţă pentru a preveni complicaţiile. La primele semne de diaree, dureri abdominale, stare de vomă, dureri de cap, stare de rău, asigură-te că îți hidratezi copilul și adresează-te imediat medicului și respectă indicațiile acestuia. Sursele posibile sunt carnea nepregătită termin, laptele și sucurile nepasteurizate, apa contaminată, ouă nefierte. Alege să cumperi și să consumați doar alimente controlate sanitar-veterinar și ambalate, carne bine preparată termic, lapte pasteurizat și pasteurizat la temperatură înaltă în ambalaj de carton, brânzeturi și lactate din lapte pasteurizat; spală bine fructele și legumele, spală ouăle imediat după ce le-ai cumpărat. Păstrează separat categoriile de alimente ca să eviți contaminarea. Respectă regulile de igienă când pregătești diferite alimente, nu folosi aceleași ustensile pentru legume și carne – tocătoare, ouă, legume.
În general, afecţiunile gastrointestinale nu sunt considerate afecţiuni grave. Majoritatea se ameliorează în câteva zile de la începerea tratamentului. Dar de ce trebuie să acționezi imediat? Cu cât e mai mic copilul, cu atât riscurile pot crește în cazul întârzierii tratamentului, iar simptomele sunt mai grave. Febra este in indicatori al prezenței unei infecții și trebuie acționat neîntârziat. Cea mai frecventă complicație a acetei afecțiuni este deshidratarea, care pentru un copil mic poate fi fatală. Tot la copii, în cazul infecției cu E. Coli, pot fi afectați rinichii, unele complicațiile putând pune în pericol viața copilului. O categorie aparte o reprezintă gravidele, deoarece, în timpul sarcinii, schimbările metabolice și circulatorii favorizează afecțiunile gastrointestinale. Chiar dacă simptomele sunt ușoare pentru mamă, în cazul infecției cu Listeria fătul poate fi grav afectat. Această boală poate să ducă la avort spontan, naștere prematură și infecții grave care pun în pericol viața nou-născutului. De aceea, viitoarele mame (dar și mamele care alăptează) trebuie să consume doar lapte pasteurizat la temperatură înată și produse lactate din lapte pasteurizat, alimente sigure, necontaminate, gătite termic.
Cum prevenim afecțiunile gastrointestinale
Din fericire, bolile gastrointestinale infecțioase pot fi ușor prevenite prin respectarea câtorva reguli de igienă.
Iată care sunt cele mai eficiente moduri prin care putem preveni afecţiunile gastrointestinale:
Spălarea frecventă a mâinilor. O mulţime de boli ar putea fi evitate dacă oamenii s-ar spăla pe mâini ori de câte ori merg la toaletă, înainte de mese sau atunci când prepară mâncarea.
Consumați doar alimente sigure. Alegeți lapte ambalat, pasteurizat la temperatură înaltă, cumpărați carne controlată sanitar-veterinar, le fel și fructele și legumele.
Depozitați corect alimentele! Transportați cu atenție alimentele de la magazin până acasă, respectând indicațiile de pe ambalaj. Nu recongelați alimentele decongelate! Alimentele negătite nu se vor depozita niciodată în imediata apropiere a celor preparate, la fel cum nici ouăle nu se vor depozita în frigider înainte de a fi spălate. Nu folosiți aceleași ustensile (cuțit, tocător) pentru carne și legume, nu le țineți în proximitate ca să se poată contamina. După desigilarea ambalajelor, alimentele trebuie păstrate corect, conform indicațiilor; controlați periodic buna funcționare a frigiderului. Măncărurile trebuie răcite mai repede (în chiuveta cu apă rece), să fie acoperite pentru a nu fi contaminate în vreun fel, apoi păstrate la rece și consumate în 2-3 zile.
Pregătiți corespunzător și igienic alimentele! Ouăle sau carnea crudă au nevoie întotdeauna de tratament termic, altfel riscul transmiterii de agenţi patogeni este foarte mare. Laptele pasteurizat la temperatură înaltă nu mai necesită fierbere. Fructele și legumele vor fi consumate doar după ce au fost foarte bine spălate. Manipularea alimentelor trebuie făcută doar de persoane sănătoase și respectând regulile de igienă.
Folositi apă sigură pentru consum! Consumul apei contaminate este una dintre cele mai frecvente cauze ale afecţiunilor gastrointestinale. Dacă apa nu provine dintr-o sursă sigură, ea trebuie fiartă, răcită şi abia apoi consumată. În cazul copiilor și femeilor însărcinate, e mai bine să nu riscați și pentru ei trebuie procurată apă sigură.
Acest articol face parte din campania Lucrurile bune vin în ambalaje Tetra Pak'. Campania educaţională îşi doreşte să informeze consumatorii despre importanța siguranței alimentare și alimentaţia echilibrată. Povestea Tetra Pak a început în 1943 când dr. Reuben Rausing, care deținea atunci o companie de ambalaje în Suedia, a început să dezvolte un ambalaj pentru lapte care să necesite minimum de material și să asigure maximum de igienă. Ideea lui era să creeze un ambalaj care să fie, în același timp, economic, igienic și ușor de distribuit, ceva ce nu a mai fost făcut înainte. Astfel, primele ambalaje au fost lansate în 1951, iar în 10 ani mai târziu, în 1961 a fost lansată prima mașină de ambalare aseptică a laptelui. Această inovație a marcat începutul unei noi ere în domeniul siguranței și calității alimentare. Ne puteţi urmări pe pagina www.facebook.com/TetraPakRomania