Furnicături, mâncărimi în nas și la nivelul ochilor, strănut în cascadă, nas curgând și ochi lăcrimoși. Acestea sunt principalele simptome pe care le declanșează alergiile de toamnă, care îi supără pe cei mici și mari deopotrivă, de la începutul toamnei și până la instalarea temperaturilor de iarnă, aproape de zero grade. Cum poți apăra copilul de alergiile de toamnă.
Cea mai mare concentrație de alergeni (polen) se înregistrează dimineața, așa că este de preferat să nu ieșiți din casă chiar la priemele ore. Pe seară, în schimb, ai de-a face cu cele mai mari aglomerări de praf, ridicat peste zi de toate mașinile care circulă. Cel mai potrivit este să ieși la plimbare după ora 11, până în pra 17.
Dacă cel mic are teren alergic, ferește-l de fructele și legumele care conțin proteine similare celor din anumite tipuri de polen și care pot declanșa reacții alergice – piersicile, țelina, pepenele verde, roșiile, portocalele sunt cele mai susceptibile de a declanșa reacții încrucișate de tip alergenic în această perioadă.
Ține copilul departe de locurie unde cresc plante din familia Asteraceae (ambrozia, denumită popular 'iarba pârloagelor) și pelinul negru, cu flori galbene, puternic mirositoare, care cresc prin parcuri în jurul lacurilor sau terenurilor inundate, fiind puternic alergenice.
Fii foarte atentă la mucegai, care își face apariția imediat ce temperaturile au scăzut și în condițiile în care în casă este umezeală și în prezența căruia copilul dezvltă afecțiuni respiratorii, alergice și chiar astm. Nu întinde rufele în casă, pe calorifer, nu lăsa geamul la baie închis după ce ai făcut duș și curăță frecvent rosturile de la faianță la cadă și deasupra chiuvetei. Ai grijă dacă folosești substanțe antimucegai – acestea având și ele efecte secundare serioase și declansând reacții alergice și probleme respiratorii sau intoxicație la copii.
foto Shutterstock