Cum ii spui ca e adoptat?

Ai adoptat un copil. Esti fericit, desigur. Dar crezi ca esti pregatit pentru toti acei oameni oricand gata sa iti puna intrebari si sa faca tot felul de comentarii stupide?

Fetita noastra are sase ani, este la gradinita, grupa pregatitoare. Am adoptat-o de la nastere. Problema noastra este ca nu i-am spus inca si acum nu stim care ar fi cel mai bun mod de a-i spune.

Tot timpul ne-am gandit ca intr-o zi subiectul va veni pur si simplu in discutie, sau ca ea va pune intrebari despre nasterea sa.

Ei bine, ea inca nu a pus nicio intrebare, si cu cat cres­te, noi ne ingrijoram ca poate am asteptat deja mult prea mult. Intuitia ne spune ca ar fi trebuit sa ii spunem cand

era mai mica si nu ar fi putut intelege prea bine ce inseamna asta, dar ar fi stiut si acceptat informatia ca atare.

Am vrea sa ii spunem, dar nu sub forma – sa ne asezam cu totii si sa facem marele anunt. Ne temem ca ar fi devastator pentru ea. Am vrea mai degraba sa ii dam vestea intr-un mod mai relaxat.

De aceea, va scriu sa ne sugerati cum am putea sa facem acest lucru. Ana este un copil minunat, foarte bine adaptata, desteapta, harnica, grijulie, intelegatoare. O iubim mai mult decat orice pe lume si ne in­gro­zeste ideea de a o face sa sufere.

Se pare ca exista multe familii care considera ca este acceptabil sa nu i se spuna copilului din timp des­pre situatia familiala prezenta – faptul ca este adoptat. Insusi faptul ca i se ascunde copilului acest adevar ii poate sugera acestuia ca adoptia este un lucru urat, nepla­cut, de rusine, penibil etc.

Pentru ca parintii lui iubitori nu i-ar fi ascuns copilului acest lucru daca totul ar fi fost in regula. Aceasta ingreuneaza situatia si, cu cat ne adancim in explicatii si justificari, cu atat este mai greu de acceptat si indepartam mai mult copilul.

Firesc ar fi sa ii spui copilului de foarte mic despre adoptie, sa nu te feresti de cuvantul „adoptie ca si cum ar fi un cuvant interzis, tabu, groaznic. Ori de cate ori ai ocazia, spune-i copilului, chiar mic fiind, chiar daca inca nu vorbeste, cat sunteti de fericiti si norocosi ca l-ati adoptat.

Asociaza cuvantul acesta cu zambet, bucu­rie, nu cu secret, teama, nefericire.

Fa-i copilului un album cu poze incepand chiar cu ziua in care l-ati adus acasa, eventual si imaginea locului de unde l-ati luat. Daca te intreaba cumva daca a crescut in burtica ta sau daca tu l-ai nascut, spune-i ca l-a nascut o alta femeie, dupa care el a venit la voi in casa.

Nu crea o imagine negativa a parintilor naturali, si nu te apuca sa spui copilului mai mult decat intreaba. Nu are nevoie sa afle intreaga drama a nasterii lui inain­te de a fi suficient de mare sa in­teleaga.

Pe masura ce cresc, copiii incep sa puna intrebari din ce in ce mai grele despre adoptie.
De exemplu, de ce l-a abandonat mama naturala? Era saraca? De ce nu i-a dat nimeni bani ca sa isi creasca copilul?

Daca ea nu era pregatita sa fie mama, de ce nu a invatat-o cineva cum sa faca sa fie o mama buna? De ce nu l-a crescut singura, de ce credea ea ca are nevoie si de tata? Copilul tau poate a ob­servat deja ca mai sunt alti copii care nu au decat un parinte. Poate chiar tu esti mama singura. Daca este asa, de ce nu a putut mama naturala sa creasca copilul singura?

Chiar si destul de marisori, uneori, copiii adoptati, desi pun intrebari grele, vad totusi lumea in termeni destul de simplisti. Pentru copii, oamenii sunt buni sau rai. Fie ti-e foame, fie nu ti-e foa­me. Daca ai o problema, cineva trebuie sa stie sa te ajute sau sa te invete cum sa o rezolvi.

Cu siguranta, nu ai sa ii poti explica dificila situatie sociala a familiei lui naturale, sau cauzele reale care au dus la abandonarea lui.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2